Popa Tanda
Demonstrati ca „Popa Tanda” de Ioan Slavici este o nuvela.
Contemporan cu Ion Creanga si Mihai Eminescu, I. Slavici a prezentat în nuvelele sale: „Moara cu noroc”, „Popa Tanda”, „Budulea Taichii” s.a. lumea satului transilvanean de la jumatatea secolului al XIX-lea. Este o lume activa, cu oameni gospodari, având un mod de viata specific, în care norma morala actioneaza cu putere de lege.
Naratiunea „Popa Tanda” prezinta munca dusa de preotul Tradafir, mutat la Saraceni, sat situat într-un loc neprielnic si locuit de oameni lenesi si saraci, pentru a-i determina pe oameni sa munceasca si sa-si schimbe felul de viata.
„Popa Tanda” este o nuvela, pentru ca este o lucrare epica în proza, având o actiune bine structurata, de-a lungul unui singur fir narativ. Acesta urmareste drumul în viata al unui om, preotul Trandafir, de la începuturile sale preotesti si pâna la batrânete.
Prin întinderea temporala a întâmplarilor povestite si prin plasarea lor în mai multe locuri: la scoala, la Butucani, la Saraceni, „Popa Tanda” depaseste dimensiunile unei schite, având o întindere mijlocie. Tonul relatarii este obiectiv.
Materialul epic este structurat în trei capitole:
Primul capitol cuprinde o scurta retrospectiva asupra tineretii parintelui Trandafir, a muncii depuse în anii de scoala, si a privatiunilor materiale prin care trecuse. Trandafir, fiul dascalului Pintilie din Butucani, ajunge dupa ani de învatatura si de munca, preot în satul sau. Datorita asprimii cu care îsi judeca enoriasii, si chiar pe superiorii sai, capata antipatia satenilor si chiar a protopopului. În curând este mutat la Saraceni, un sat sarac si cu oameni lenesi. Preotul încearca sa-i scoata din starea de saracie, mai întâi prin predici, apoi prin sfaturi si în sfârsit prin zeflemisire. Toate acestea sunt însa zadarnice, pentru ca satenii încep sa-l ocoleasca si sa ramâna asa cum fusesera.
Al doilea capitol este dedicat anilor lungi de munca, în care preotul reusise sa scape de propria saracie si sa devina un exemplu pentru sateni.
Dupa doi ani petrecuti astfel, mânat de dorinta de a izbuti, parintele Trandafir, poreclit acum „Popa Tanda” s-a hotarât sa le ofere satenilor propriul sau exemplu si-a reparat si varuit casa si si-a înconjurat curtea cu un gard, apoi sfatuit de sotia sa si ajutat de clopotarul Cezenac, preotul începe sa-si cultive pamântul. Pentru ca terenul din preajma satului era mlastinos si-a facut rost de nuiele si papura din care facea lese si rogojini pe care le vindea la târg.
Capitolul al treilea, reprezinta finalul care vine sa compenseze munca preotului. Dupa vreme îndelungata, când parintele Trandafir ajunsese carunt si avea nepoti, Saracenii se transforma într-un sat bogat cu oameni harnici si multumiti.
Chiar daca autorul urmareste sa demonstreze un principiu moral, actiunea este verosimila, cuprinzând numeroase aspecte inspirate din realitate.
Conflictul operei este riguros construit si are natura etica: este un conflict interior, constând în îndelungile framântari ale preotului determinate de dorinta de a salva oamenii prin scoaterea lor din inertie si integrarea într-o lume în care munca devine o norma morala. O alta trasatura a nuvelei consta în faptul ca accentul cade asupra personajelor si nu asupra actiunii. Slavici urmareste sa demonstreze ca munca si exemplul personal pot face minuni.
Prin vorbele sale, dar, mai ales, prin exemplul pe care li-l da satenilor, parintele Trandafir devine, la modul religios, un pastor, conducator spiritual al obstii, contopit cu destinul ei.
Tonul autorului este obiectiv, scriitorul aflându-se în afara actiunii, iar relatarea fiind facuta la persoana a treia. Dupa mai multi ani, Saracenii a devenit un sat frumos, cu biserica noua si drumuri bine pietruite, cu livezi bogate si case aratoase.
...