Popa Tanda
- personaj principal de nuvela -



Proza lui Ioan Slavici contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume în care triumfa binele si adevarul cinstea si dreptatea, norme etice pe care un om trebuie sa le respecte.
Întreaga creatie a lui Slavici, este o pledoarie pentru echilibrul moral pentru chibzuinta si întelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor.
Parintele Trandafir, este personajul principal care a dat si numele nuvelei – Popa Tanda. Prin caracterizarea directa înca de la începutul nuvelei este descris preotul Trandafir ca un om energic, harnic, strângator si de isprava. Parintele este „drept si cumpanit” în manifestari, însa cam greoi si lipsit de tact, „prea de-a dreptul, prea verde-fatis”.
Parintele Trandafir este „om bun, harnic si grijitor”, învatase multa carte si, dupa moartea tatalui sau, ajunsese popa în satul Butucani, sat mare, cu „oameni ce stare si cu socoteala”.
El cânta mai frumos decât tatal sau, dar din cauza sinceritatii si a fiului sau direct de a spune ce gândeste a fost mutat în satul Saraceni. Aici, preotul se conduce dupa câteva principii învatate la seminar sau din carti asa ca, vazând el saracia cumplita în care se zbateau satenii, decide sa ridice satul, trezind în oameni dragostea de munca.
Preotul este caracterizat indirect, prin propriile gânduri si fapte. Pentru a-i convinge pe sateni de necesitatea muncii parintele Trandafir încearca mai întâi cu blândetea predicilor sau a sfaturilor zilnice pe care le sustinea în fata satenilor. Rezultatele sunt însa nule, asa ca popa recurge la ocara, apoi la batjocura. Satenilor nu le pasa de stradaniile popii credeau ca el se zbate în zadar, de aceea l-au poreclit Popa Tanda, de la verbul a „tândali”, care înseamna „a-si pierde timpul”, „a lucra încet si neîndemânatic”.