Stefan cel Mare
PORTRET

Stefan cel Mare este personajul principal din opera lui Barbu Stefanescu Delavrancea, “Apus de soare”.
“Apus de soare” ilustreaza ideologia nationala, spiritul patriotic al epocii. Ca tipologie, drama apartine romantismului, prin structura, viziune si prin imboldul mitizat. Personajul este un erou al istoriei nationale si modelul unui mare om politic.
El însusi un politician carismatic, Delavrancea proiecteaza în Stefan cel Mare imaginea ideala a unei personalitati electrizante, definite prin patriotism, înteles într-un mod aproape religios. Dragostea de tara presupune un devotament total, neglijarea propriei persoane, jertfa în numele unei idei. Autorul imagineaza un Stefan aflat la sfârsitul domniei, un Stefan batrân si bolnav, dar care-si domina slabiciunile, mânat de înaltatoarea dorinta de a-si sluji tara. La rându-i, domnul Stefan este venerat asemenea unui sfânt, e o legenda vie, un mit. Cuvântul sau este lege pentru moldoveni. Doar trei boieri, paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar, îndraznesc, pe ascuns, sa se opuna testamentului politic al lui Stefan, acela ca fiul sau Bogdan sa îi urmeze la tron.
Geniul oratoric al lui Delavrancea se recunoaste în cadenta si stralucirea replicilor, culminând cu faimosul monolog al lui Stefan din actul III, scena VIII. De aici se desprinde portretul moral al protagonistului, ce era hotarât, pentru ca si-a dus pâna la capat planul de a-l încorona pe fiul sau. El a fost recunoscator fata de eroii morti în bataliile de la Orbic, Chilia, Baia, Lipnic, Soci, Teleajen, Racova, Razboieni, Cetatea-Alba, Catlabugi, Scheia, Cosmin, spunând despre acestia ca „pe oasele lor s-a asezat tot pamântul Moldovei, ca pe umerii unor uriasi!”
Stefan recunoaste ca e la capatul puterilor, spunând despre ceilalti domnitori: „Le trebuia un om?... A fost... Acum e bolnav...” Si indirect observam ca domnul Moldovei era slabit; atunci când el nu mai poate coborî treptele pe care era tronul se rostogoleste.