Posesiunea

"Indata dupa intocmirea lor ca staturi neatarnate ii vedem( pe romani )luptandu-se cu popoarele megiesite pentru pastrarea nationalitatii lor; niciodata duhul izbanzii si al navalirii nu i-a povatuit; ci toate razboaiele lor au avut un tel nobil si sfant: apararea patriei si a legii. Dara in aceste lupte, statornicia, curajul, ispravile, biruintele lor ne apar fabuloase, potrivindu-se cu micul lor numar si cu mijloacele ce le-au statut dinainte. Dusmani de zece ori mai puternici decat dansii ii vedem batuti si pusi pe fuga."
MIHAIL KOGALNICEANU

Dupa marturia Cronicii pictate de la Viena (Chronicon Pictum Vindobonese), document contemporan cu evenimentele pe care le descrie, in luna septembrie 1330, in fruntea unei armate puternice de tip clasic feudal, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1308-1342), a patruns in Tara Romaneasca, cu gandul "sa alunge din tara aceasta pe Bazarad (Basarab) sau cel putin sa dea in posesiune tara acestuia unuia dintre curtenii sai". Dupa ce a ocupat Cetatea Severinului, monarhul maghiar a nesocotit propunerea de pace a voievodului roman si a continuat inaintarea "in tara necunoscuta, prin munti si paduri", avand ca obiectiv, cu siguranta, cucerirea resedintei voievodale de la Arges.
Itinerarul urmat de oastea regala este greu de reconstruit dar, dupa relatarea documentului amintit, in lungul lui, din porunca lui Basarab, recolta fusese ascunsa, furajele arse, fantanile otravite, astfel ca "neputand regele si ai sai sa gaseasca de mancare, au inceput sa sufere in curand de foame, regele insusi, ostasii si caii".
Dupa un presupus asediu nereusit asupra cetatii de scaun, Carol Robert a hotarat sa se retraga in Transilvania, ajungand, la 9 noiembrie intr-un "loc umbros si paduros". Aici "multimea nenumarata a valahilor sus pe rape a alergat din toate partile si a aruncat sageti asupra oastei regelui, care se gasea in fundul unei vai adanci". Iesirea dinspre nord a defileului fiind inchisa cu santuri si val