“Morometii” - volumul I
de Marin Preda
(pozitia personajului in lumea satului)
Morometii reprezinta povestea unei familii de tarani din Câmpia Dunarii care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol o adânca si simbolica destramare. Actiunea e plasata, in punctul ei initial, 1a câtiva ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, când timpul parea foarte rabdator cu oamenii, iar viata se scurgea fara conflicte mari. In spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sânul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intii se petrece de sâmbata seara pâna duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la câmp pâna la fuga Polinei cu Birica. Scriitorul decupeaza scene de o mare simplitate din viata taranilor si nareaza lent, staruind asupra fiecarui amanunt, gest sau replica. Totul se desfasoara parca dupa un tipic anume, nimic nu e spontan, in asa fel incât impresia de ceremonial e staruitoare, ca si cum taranii s-ar orienta in cele mai elementare miscari ale lor dupa o ordine prestabilita, dupa un cod stravechi.
Prozatorul nu-si incepe povestea de la cap, ci de la un punct oarecare din desfasurarea ei. Personajele sunt gata formate, ele intra in actiune fara nici o pregatire prealabila si se misca conform firii lor. Modalitatea aceasta tradeaza un gust al reprezentarii dramatice, viziunea artistica a lui Marin Preda fiind adeseori scenica, ceea ce creeaza un puternic sentiment al autenticitatii.
Dupa lunga descriere a intoarcerii Morometilor acasa, atentia scriitorului se indreapta spre viata comunitatii rurale. El isi alege in acest scop secvente dintr-o zi de duminica la tara si nareaza, dilatând prin insistenta, evenimente obisnuite, ca taierea unui salcâm, un drum spre fierarie cu secerile pe umar, o adunare in poiana, plata unor impozite, calusul, hora. Capacitatea lui Marin Preda de a vedea semnificatia ascunsa a faptului banal, cotidian, este aici magistrala si obisnuitul capata un relief neasteptat, tulburator, ca si cum. ne-am afla in fata unor adevarate ritualuri ale universului satesc. Cadrul acesta este necesar prozatorului, intrucât, fara el, functiile vitale, si spirituale ale eroului nu s-ar putea exercita. In relatie cu satul, individualitatea lui Ilie Moromete se dezvaluie pregnant si ceea ce in sânul familiei parea o ipoteza devine acum o confirmare: el are trasaturi care il asaza deasupra celorlalti.
Eroul e portretizat in miscare si se contureaza finalmente prin suma detaliilor acumulate pe parcurs. E suficient sa stea pe stanoaga sau sa iasa la drum, pornind undeva spre mijlocul satului, si spectacolul incepe: Obiectele si oamenii nu-1 lasa indiferent. In fata lor, sensibilitatea lui vibreaza si el sesizeaza intr-o existenta, oricât de cenusie, elementul inedit, mai ales cel comic.
Lumea e plina de “personaje” pe care el le contempla cu voluptate si le recreeaza apoi ca un adevarat artist pentru prieteni, pentru ca in Moromete gustul pentru contemplatie se imbina perfect cu darul vorbirii si mai ales cu placerea de a vorbi.
Scena care-l defineste profund, tocmai pentru ca sintetizeaza epic pozitia lui Moromete in relatie cu o colectivitate umana reprezentativa pentru mediul sau de viata, se petrece in poiana fierariei lui Iocan, unde taranii, gatiti ca de sarbatoare, se aduna sa discute, cu un inimitabil umor, politica.
"Se apropiau de fierarie si Moromete fu intâmpinat de departe cu exclamatii. Iocan abia deschisese si poiana era plina. Unii stateau in picioare, altii pe niste butuci vechi, adusi acolo cine stie de când si tociti de sedere, toti galagiosi si parca nerabdatori. Dar Moromete nu-i lua in seama, nu se grabi sa se duca la ei. Se opri din nou pe o podisca, il parasi pe Dumitru lui Nae si intra in curtea cuiva. Abia peste o jumatate de ceas iesi de acolo. Era ras proaspat.
- Ce e, ma, ce v-ati adunat aicea? ! se mira apoi când ajunse in poiana fierariei. Buna dimineata!
I se raspunse din câteva parti si cineva, vazându-i secerile, ii spuse sa se grabeasca fiindca ii ramâne griul pe câmp.
- Pai de ce, Iordane, n-o sa te chem pe tine sa mi-1 seceri tu? Erau foarte veseli si parca nici nu se auzeau unii pe altii...
Cocosila scoase dintr-o despartitura a chimirului un pachet de regie nedesfacut, se aseza nepasator pe un butuc si incepu sa-si rasuceasca, o tigare. Moromete se lasa pe vine si isi facu si el din pachetul lui Cocosila, dupa care intinse mâna si trase incet de sub aceiasi chimir “Dimineata”. Ziarul nu era intreg, dar Cocosila avusese grija sa-i aduca lui Moromete paginile cu stiri politice si cu dezbaterile.
- Asculti, Mnromete? Nu mai citi, lasa c-am citit eu inaintea ta si sunt destept, asculta aici la mine...
- Hai, Morom...