Evolutia artei dramatice în literatura româna
Aparuta din cele mai vechi timpuri, la popoarele antice ale lumii, arta teatrala s-a dovedit una din cele mai îndragite progenituri ale literaturii. Ca mod de comunicare, jocul teatral pare a fi unul dintre cele mai vechi, el putând fi observat nu numai la oameni, dar si la unele premiate, deci imitarea unor anumite lucruri, fiinte nu este o actiune care necesita un efort intelectual ridicat. Dar jocul teatral nu este nici pe departe un reflex automat, el se naste din necesitatea umana de comunicare si evolueaza pe baza nevoii de dezvoltare a ratiunii si simtirii. Teatrul îsi creeaza un microunivers propriu, în care dramaturgul se substituie naturii creând personaje si locuri, facând din vis realitate, punând în fata spectatorilor o lume noua, uneori complet diferita ce cea reala. Actorii dau nastere personajelor plasmuite în imaginatia dramaturgului, un adevarat Prometeu care creeaza viata din nimic.
Nu putem aprecia exact când au aparut primele reprezentatii teatrale, definitia jocului teatral ne lasa în umbra, ea categorisind drept teatru orice manifestare imitatoare care lasa impresia unui joc imaginar, ori astfel de manifestari au fost întâlnite înca dinaintea aparitiei Homo Sapiens. Ce putem aprecia ca sigur este faptul ca manifestarile teatrale au luat avânt în vremea Greciei antice, când s-au cristalizat primele genuri ale stilului dramatic. În Atena antica s-au format primii dramaturgi precum Aristophan, Sofocle, Horatiu filozofi greci care au observat predilectia oamenilor pentru reprezentarile teatrale.
La noi în tara teatrul are radacini la fel de vechi ca si teatrul grecesc, dar spre deosebire de acesta piesele au un caracter laic, ele fiind create de oamenii din popor si cizelate pe parcursul vremii. Lipsa unui artist care sa fi pus bazele pieselor de teatru a dus la un caracter oarecum spartan al acestora, ele nefiind cizelate precum cele ale marilor dramaturgi precum Alecsandri sau Caragiale, cu toate acestea ele au fost savurate de-a lungul secolelor de publicul format din oameni din popor, care vedeau în astfel de jocuri teatrale o alinare a durerilor si o raza de speranta. Aceasta manifestare s-a concretizat în teatrul popular, cea mai veche forma de arta dramatica din tara noastra.
Teatrul popular reprezinta totalitatea productiilor dramatice populare, incluzând drama rituala. Jocurile cu masti, drama liturgica, teatrul de haiduci, teatrul cu subiecte istorice. Pe teritoriul tarii noastre elemente de arta teatrala au existat în cadrul riturilor arhaice cu mult înainte de contactul cu civilizatia greaca si romana. În substratul traco-dac au patruns cu timpul scheme, subiect, teme si chiar eroi ai mitologiilor elene si latine, în special ale antesteriilor pagâne, ale sionisiacilor, saturnaliilor si kalendelor. Primele forme de drama rituala au fost cele referitoare la vânatoarea primitiva. Acestora le-au urmat jocurile crescatorilor de animale si apoi cele cu caracter agrar, care foloseau masti vegetale si antropomorfe, reprezentând demoni ai vegetatiei, personificând primavara (ca în Paparuda) sau referindu-se la rituri ale fertilitatii solului (precum Calusul, Cucii). Cultul mortilor a generat o alta categrie de jocuri rituale: jocurile grupurilor de barbati, care întruchipau, deghizându-se, spiritele stramosilor. Cu timpul, toate aceste forme ale dramei rituale si-au pierdut sensurile initiale, accentuându-se caracterul ludic. Rudimente ale câtorva drame rituale, Calusui (Calusarii), Caloianul, Paparuda, s-au pastrat pâna în zilele noastre.
Dimitrie Cantemir mentioneaza în Descrierea Moldovei puterea magica, terapeutica, ce se atribuia jocului ritual al Calusului. Elementele teatrale arhaice din jocul Calusului sunt: mastile de pânza alba ale calusarilor, masca mutului, mimarea luptei cu toiagele si interdictia de a vorbi în timpul jocului. În ceea ce priveste vechimea, s-ar putea sa existe o legatura între jocul Calusului si dansul ritual de origine traca kolovrismos, descris de Xenophon, dans al carui rost era de asemenea vindecarea bolilor. O varianta a caiutului poate fi considerata drama rituala Craitele, existenta la românii din Timoc, cu functii magice, de fertilitate, fecunditate si profilaxie. Obiceiul Caloianul (Scaloianul, Ududoiul) simbolizeaza sacrificiile umane facute divinitatilor fenomenelor atmosferice, precum a le capta binevointa. La ceremonia rituala a Caloianului, care se practica în timpul perioadelor de seceta, participa, de regula, numai femeile si fetele. Acest fapt, asociat cu prezenta unui simbol falic, arata ca este vorba de o magie practicata si în vederea fecunditatii. Ceremonialul consta în îngroparea unei papusi de lut (Caloianul) la marginea unui lan de grâu, sau în punerea acesteea într-un sicriu lasat sa pluteasca pe o apa curgatoare. Caloianului i se atribuie rolul de ajutor al Sf. Ilie. Simbioza dintre elementele pagâne si cele crestine consta în faptul ca denum...