Lucrare de sinteza
Realismul este un curent literar care ia nastere în secolul al XIX-lea si domina în buna parte si secolul nostru. Dintre speciile literare, romanul se afla în prim-planul preocuparii scriitorilor realisti. În principal, realismul prefera romanul-fluviu, desfasurat pe mai multe planuri narative, cu actiune ampla si numeroase personaje si în care sunt reconstituite cu minutiozitate amanuntele unei epoci istorice. Scriitorul realist prezinta moravurile, viata culturala, mecanismul social, oferind impresionant de multe informatii despre epoca transfigurata artistic. De multe ori, descrie arhitectura epocii, strazi si cladiri unanim cunoscute, reproduce articole de ziar, comenteaza cartile de succes, copiaza documente istorice, prezinta îmbracamintea personajului, pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea, dar semnaleaza si amanunte strict legate de moda. Toate acestea contribuie la impresia de fresca sociala-tablou amplu ce surprinde toate sectoarele curente ale cotidianului.
Raportarea operei lui Rebreanu trebuie facuta la Tolstoi, Dostoievski, prin prezenta ideii ca omul se purifica prin durere si prin întoarcerea la credinta, la Zola incluzând elemente naturaliste, prin prezenta instinctualitatii, a obsesiei, scenele de durere , crime ,la Reymond prin descrierea taranimii, la Proust, prin prezenta memoriei involuntare. Ion, este un erou stendhalian precum Julien Sorel, râvnind la o ascensiune sociala rapida. E.Lovrinescu spunea: ”In psihologia lui Ion, scriitorul a întrebuintat, într-o masura oarecare simplitatea artei clasice, reducându-l la instinctul principal, tot asa cum eroii lui Moliere se organizeaza in jurul unei singure mari pasiuni.
Enigma Otiliei este un roman realist obiectiv de tip balzacian, în primul rând prin tema abordata: mostenirea, care declanseaza si mobilizarea energiei umane ce se înfrunta. Titlul initial al romanului era “Parintii Otiliei” (schimbat de editor) si ilustra motivul balzacian la paternitatii, concretizat în raportul dintre parinti si copii (Costache - Otilia, Pascalopol - Otilia si ceilalti), pe fundalul societatii bucurestene de la începutul secolului al XX-lea.
Incipit-ul romanului realist se cladeste pe secvente memorabile (asa cum este venirea lui Felix în strada Antim) si care traseaza principalele planuri epice, sugereaza conflictul sau, uneori, prezinta personajele principale.
Scena care deschide romanul lui Calinescu este definitorie pentru tema operei si pentru relatia sociala în care patrunde Felix. Întâlnirea dintre un tânar orfan si Costache Giurgiuveanu se caracterizeaza prin neputinta stabilirii unor punti de comunicare. Scriitorul nu da explicatii în legatura cu reactia lui Costache din momentul în care îsi vede nepotul, ci realizeaza un amanuntit portret fizic.
Naratiunea începe cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas:
“Din soseaua ce vine de la Cârlibaba, întovarasind Somesul când în dreapta, când în stânga, pâna la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul peste podul batrân de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde în cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bârladului”.
Obicei stravechi ajuns pâna în zilele noastre, hora are rol social de confirmare a legaturilor dintre individ si lume. Intrarea în hora presupune un adevarat ritual, pentru ca reprezinta un mod de a anunta intrarea adolescentului în rândul maturilor. Din acest motiv, momentul constituie un eveniment de confirmare.
Cu o structura bine echilibrata, în doua parti, intitulate sugestiv Glasul Pamântului si Glasul iubirii, romanul cuprinde în albia lui viata satului transilvanean înainte de razboi. O anumita ierarhie sociala este vizibila dupa locul unde stau, cu cine vorbesc oamenii: primarul sta cu batrânii fruntasi, apasa vorbele, le însoteste cu gesturi hotarâte; barbatii îsi scot palariile la apropierea preotului Belciug si a familiei Herdelea, învatatorul satului. Primarul si fruntasii satului ies la poarta întru întâmpinarea “domnilor”.
Modalitatile de caracterizare a personajelor sunt clasice: descrierea mediului, portretul fizic, caracterizarea prin fapte, prin actiuni, opiniile personajelor, caracterizarea facuta de catre alte personaje si autocaracterizarea.
Scriitorul, omniscient, vorbeste în fiecare personaj, face aprecieri asupra lor.
Prin Costache Giurgiuveanu se continua tipologia avarului din literatura româna (Hagi Tudose) si universala (Gobseck, Goriot, Grandet), conturându-se un personaj complex. În raport cu mos Costache se definesc moral, celelalte personaje, pentru ca el detine averea care-i polarizeaza pe toti.
Povestea ascensiunii si surparii lui Ion aduna în cuprinsul ei, concentrata, închisa parca într-un cerc, întreaga existenta de altadata a Tra...