Redobandirea identitatiiA fost publicata in anul 1883 , in primul volum de versuri al lui M. Eminescu, îngrijit de T. Maiorescu.
Reprezinta o meditatie asupra vanitatii lumii, de care omul de geniu, asa cum propune poetul, trebuie sa se detaseze. Asadar tema se constituie intr-un cod etic al omului superior, care, prin auto cunoastere si experienta filosofica, trebuie sa renunte la viata oamenilor comuni.
Termenul glossa are doua acceptii: in greaca "limba" si in latina "cuvânt ce necesita explicatii”. Dar pe noi ne intereseaza semnificatia poetica: specie a genului liric , cu forma fixa si caracter gnomic sau filosofic, având un numar de strofe determinat de nr. de versuri din prima strofa, un fel de strofa refren. Fiecare strofa ce urmeaza comenteaza câte un vers din prima strofa, pe care îl contine ca ultim vers, in chip de concluzie. Ultima strofa se constituie din reluarea versurilor din strofa initiala, dar in ordine inversa.
Prima strofa exprima adevaruri universal valabile, prin versuri lapidare, grupate doua câte doua. Tonul sententios este sugerat si prin cadenta exprimarii (ritmul trohaic): "Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi si noua toate;/ Ce e rau si ce e bine/ Tu te-ntreaba si socoate...". Desi versurile par eterogene, mesajul este acelasi: repetabilitatea istoriei.
Odata cu strofa a doua începe comentarea fiecarui vers din stofa tema; începe sa se constituie un cod de reguli si sfaturi de provenienta stoica (Epictet, Seneca, Marc Aureliu, etc.)
Trecerea timpului aglomereaza existenta umana cu lucruri multe si neinsemnate: "Multe trec pe dinainte,/ In auz ne suna multe".
"Regasindu-te pe tine" face trimitere la adagiul lui Socrate: "Cunoaste-te pe tine insuti", prin care omului i se propune o întoarcere catre sine, o redobândire a propriei identitati. Pentru a întelege lumea, omul de geniu trebuie sa se întoarca in punctul initial al creatiei, sa redobândeasca spiritul primordial (sacru).
Timpul se misca încet, dar implacabil, condamnarea om