TUDOR ARGHEZI
(1880-1967)
1880, 23 mai
Vede lumina zilei, la Bucuresti, Ion N. Theodorescu. Pseudonimul sau Arghezi e explicat de catre scriitor în legatura cu Argesis (numele vechi al râului Arges).
1891-1896
Urmeaza cursurile liceului Sf. Sava.
1896
Debut literar sub influenta "magistrului" Macedonski, în Liga ortodoxa, semnând Ion Theo.
1900-1904
Poetul e câtiva ani calugar la Cernica.
1905-1910
Calatorie în strainatate. Putin timp la Paris, apoi la Manastirea Cordelierilor, unde e asaltat sa devina catolic. Plictisit de insistente, se muta la Geneva, unde scrie poezii, asista la cursurile Universitatii si, ca sa-si câstige existenta, lucreaza într-un atelier dinti de aur, inele si capace de ceasornice. În 1909 viziteaza Italia.
1912-1916
Revine în România. La Facla, Viata româneasca, Teatru, Rampa publica versuri, pamflete, articole polemice s.a.
1918-1919
În timpul realizarii României Mari, e închis doi ani, împreuna cu 11 ziaristi si scriitori (între care si Ioan Slavici), la penitenciarul Vacaresti, acuzat de tradare, pentru ca se pronuntase pentru neutralitatea României.
1927
Apare cu mare întârziere prima sa carte de poezie Cuvinte potrivite.
1928
Sub directia sa, apare ziarul Bilete de papagal.
1929
Prima carte în proza Icoane de lemn.
1931
Placheta de versuri Flori de mucigai legata, ca si Poarta neagra, de anii de detentie. Tot acum, pentru copii, publica volumul în proza Cartea cu jucarii, inaugurând o directie secundara în creatia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu volumele stiute de scolari: Cântec de adormit Mitzura, Buruieni, Martisoare, Prisaca, Zdreanta s.a. Manualele scolare cuprind multe creatii destinate copiilor.
1934
Romanul Ochii maicii Domnului (dragostea materna si devotamentul filial).
1935
Versuri de seara
1936
Cimitirul Buna-Vestire, roman.
1939
Hore, volum de versuri
1942
Romanul Lina, de fapt lung poem în proza.
1943
Sub genericul Bilete de papagal (ziarul Informatia zilei) publica îndeosebi pamflete usturatoare, pentru care e cercetat de politie. La 30 sept., apare exceptionalul pamflet Baroane, atacând pe ambasadorul german von Killinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la Bucuresti si în lagarul de la Tg. Jiu.
1944
Iese din lagar.
1944-1967
În anii "dictaturii proletariatului", dupa o perioada de retinere, este "reabilitat", distins cu titluri si premii, ales membru al Academiei Române, sarbatorit ca poet national la 80 si 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca si Sadoveanu, colaborând cu autoritatile si scriind poezii sociale pe placul acestora. Publica poemul 1907- peisaje, Cântare omului, Stihuri pestrite, Poeme noi, Cu Bastonul prin Bucuresti.
1966
Se stinge, rapusa de cancer, sotia sa de o viata, Paraschiva.
1967
Moare si el, fiind înmormântat, alaturi de Paraschiva, în gradina casei din str. Martisor. Funeralii nationale. Casa e astazi muzeu, întretinut de fiica sa Mitzura.
În vizita la Martisor
de Alexandra Stanescu
Era la începutul toamnei în 1999, când am fost în vizita la Martisor, putin timp dupa începutul scolii. Se împlineau treizeci si doi de ani de la moartea poetului (14 Iulie) si de la înfiintarea Muzeului Tudor Arghezi.
Era o zi calda de duminica, înainte de prânz, când am ajuns în cartierul marginas de Bucuresti unde a locuit si a scris Tudor Arghezi. Pe mine cel mai mult ma interesa sa vad cotetul lui Zdreanta, dar parintii m-au dus mai întâi la mica adunare tinuta de actorul Mircea Albulescu. Pe niste bancute fara spatar, asternute cu stergare cu motive ros-albe si cu pernute mici stateau cam cincizeci de persoane, majoritatea în vârsta. Erau si elevi si copii veseli, care alergau de colo-colo, dupa fluturi, dupa flori…
Noi ne-am asezat mai la umbra, în centru.
În fata era pusa o masa lunga unde erau adunati doamna Mitzura Arghezi, directorul muzeului, actorul Mircea Albulescu, academicianul Alexandru Balaci si poetul Petre Ghelmez. Tata mi i-a aratat pe toti, cred ca îi cunoaste din ziare sau de la televizor. Ei au vorbit despre poetul disparut, dar mie cel mai mult mi-a placut actorul Mircea Albulescu care a spus ca tare mândra trebuie sa fie coana Mitzura, care poate spune despre poet “tata”.
Am fost uimita sa-l ascult pe actorul mare, cu sprâncene groase si privire patrunzatoare, cu glas puternic recitând pe “Zdreanta”, dar trebuie ca si lui i-a placut de Zdreanta, caci l-am vazut dupa spectacol...
