ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
REFERAT
La limba si literatura româna
PE TEMA:
ROMANTISMUL
Efectuat de Butnaru Victor
Economie generala 223
CHISINAU 2002
O PERIODIZARE A
ROMANTISMULUI ROMÂNESC
Romantismul se afirma limpede, în literatura romîna, în preajma anului 1830 si domina miscarea literara pîna apromaximativ în al optulea deceniu al veacului trecut, cînd, pune realismul, aceasta disputîndutsi întîietatea în viata litararacu romantismul care, prim Eminescu îndeosebi, prin Macedonski, în parte Dealvrancea, Vlahuta, Duiliu zamfirescu (prin nuvele, romane de la început si, în parte, poiezia sa), prin unii scritori de la Contemporanul sau în descendenta Contemporanului (Paun-Pincio, Traian Demetrescu s.a.), continua a se mentine foarte puternic, prelungindu-se si în veacul XX. Perioada cuprinzînd sfîrsitul veacului XVIII-lea si primele decenii ale veacului urmator, perioada de tranzitie spre epoca moderna, e dominata de activitatea Scolii ardelene, în Transilvania, de cea a poietilor Vacaresti, a lui Conachi, urmata de a lui Munteanu, Gh. Asachi, Iordachi si Dincu Golescu s.a. în Principate. Orientarea dominata în poiezie, latura cea mai importanta a creatiei literaredin epoca e clasicasi neoclasica.
O conceptie noua si o sensibilitate diferita se resimt spre 1830, în miscarea literara, în poiezie în primul rînd, odata cu aparitia noilor generatii de svriitori, formati, cum se exprima Aleco Ruso, „în larma ideilor noi”. Orientarea clasica, deocamdata, nu e înlaturata. Ea se mentine pîna tîrziu – spre 1848 si, pe unele sectiuni, si dupa aceea – prin scriitori mai vîrstnici (Conachi, Iancu Vacarescu, V.Pogor, Mumuleanu, Asachi s.a.) care continua sas scrie si care ramîn, dincolo de unele foarte superficiale „contaminar” ale noului curent, fideli structurii si formatiei lor esentiale. Chiar scriitorii tineri, reprezentînd noul „val” – un Heleade Radulescu, Gh. Alexandrescu, Boltineanu – oscileaza scriind deopotriva opere clasice si romantice. Contribuie la asta traditia culturii noastre, precum si dezideratele istorice ale culturii romînesti. Traditiile umaniste, interesul pentru istoria si cultura latina sunt foarte vii la intelectualii români, începînd de la cronicari, între ei mai culturali ca Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino, Nicolaie Milescu, ori Dimitrie Cantemir, preocopati a dovedi a dovedi obîrsia romana a poporului romîn, continuati, în epoca premergatoare curentului romantic, de Scoala ardeleana si de elevi ai acesteia , deveniti mari dascali, cititori cu mare influenta asupra miscarii de trezire a constiintei sociale si nationale, în primele decenii ala veacului trecut : Gh. Lazar , Ion Heleade Radulescu s.a. educatia pe care o dadeau acesti mari dascali si pe care au imprimat-o, pentru multe decenii, învatamîntului românesc fondat de ei, urma sa formeze o înalta constiinta civica, demna de traditia stabunilor romani si de urmasii acestora, voievozii eroi, care au luptat dea, de-a lungul secolelor, sa apere demnitatea si sibertatea tarii. Aceste tradisii pentru cultura si istoria si cultura latina i se adauga faptul ca timp de mai bine de un secol, în epoca domniilor fanariote, cultura oficiala la curtea domnilor era din Principate si în rîndurile boierimii era a fost cultura greaca, întretinuta si stimulata de academiile grecesti din Bucuresti si Iasi, cele mai înalte institutii de învatamînt din sud-estul Europei. La Colegiul Sf. Sava, precum si la Academia Mihaileana, cele mai importante scoli din tarile române, în epoca Regulamentului Organic, traditia limbii si a culturii latine, a interesului pentru cultura greceasca, pentru limba si literatura clasica franceza se mentine în ansamblul national a învatamîntului. Orientarea, în ce priveste predarea literaturii, era net neclasica. În literatura srabunilor romani, ca si cea a Eladei, ca si în clasicismul francez, ei puteau gasi exemple stimulatoare, de pozitie critica fata de rîndurile si moravurile contemporane, la fel ca în romantismul contestatr. Dealtfel, noua directie în miscarea miscarea literara e preocopata nu de a rasturna niste dogme teoretice – precum la romanticii francezi, depilda – proclamînd libertatea de creatie, desi astfel de tendinte n-au lipsit si asupra lor. Nazuinsa principala a romancierilor români, în epoca pre- si pasoptista, e de a crea o literatura originala, româneasca, expresie a vietii poporului român, cu obiceiurile si cu tradisiile acestuia, cu aspiratiile sale vitale spre unitatea si independenta nationala, spre progres si civilizatie. Aceste aspiratii sunt vizibile în Principate, în ultima perioada adomniilor fanriote , cînd, sub presiunea tendintelor care se manifesta tot mai larg în opinia publica, se înfiinteaza, sub conducera lui A...