Lazaruc Dana
Clasa a X-a E
ROMANUL DE ANALIZA PSIHOLOGICA
Primul roman psihologic din literatura noastra este inspirat dintr-o întâmplare reala. Emil Rebreanu, nascut la 17 decembrie 1891, fratele scriitorului si subofiter în armata austro–ungara, a fost spânzurat la Ghimes pe data de 14 mai 1917 când încerca sa dezerteze pe frontul românesc. În 1920 Liviu Rebreanu face o calatorie la Ghimes si descopera mormântul fratelui sau. Astfel, aceasta calatorie si o fotografie îl determina sa scrie romanul „Padurea spânzuratilor”. Fotografia respectiva în care era reprezentata o padure de spânzurati în spatele frontului austriac dinspre Italia a vazut-o în anul 1918 la un prieten când mergea la o conferinta de pace.
„Padurea spânzuratilor” este romanul unei constiinte, un roman al dilemelor tragice, un roman psihologic, care deschide un drum larg prozei psihologice românesti. Mai precis, „Padurea spânzuratilor” este romanul clarificarii unei constiinte. Scrierea are si valoarea unui roman realist, în care ne ofera o imagine realista a primului razboi mondial.
Pe fundalul evenimentelor tragice din primul razboi mondial, tânarul Apostol Bologa, român din Transilvania integrata pe atunci în Imperiul Austro–Ungar, traieste o experienta cu implicatii existentiale, în limitele ei notiunile: viata, moarte, iubire, datorie, Dumnezeu, suferinta si izbândire îsi schimba continutul.
Rebreanu îsi realizeaza eroul prezentându-i viata la nivelul a doua timpuri: trecutul înfatisat prin retrospectiva asupra copilariei si adolescentei personajului si, prezentului cuprizând partea ultima a vietii, aceea în care, mustrat launtric de partea de vina pe care o avea în condamnarea lui Svoboda, Bologa se îndreapta si el spre spânzuratoare. Cauza dramei lui Apostol Bologa este obiectiva, deci si ea este justificata psihologic, prin comportamentul eroului, ea devine si o problema de psihologie sociala. Moartea devine astfel o izbavire caci absolva eroul de orice posibila mustrare de constiinta si de aceea Apostol Bologa o astepta cu seninatate.
Apostol Bologa, ca personaj literar este conceput în cea mai moderna viziune, corelata cu cea a romanului european. Prin psihanaliza a impus o imagine în straturi suprapuse, a psihicului individual spre forme psihice colective (cele trei straturi „sinele”, „eul” si „supraeul”). Psihanaliza s-a preocupat de energiile ce zac în stratul din afund si de modul cum instantele superioare le cenzureaza si le convertesc.
Procesul de constiinta al personajului începe chiar în clipa executiei lui Svoboda, când Bologa simti ca „flacara din ochii condamnatului i se prelingea în inima ca o imputare dureroasa”. Ulterior, bravând din nevoia de a le demonstra celor din jur si mai ales lui, juste sentinte la care subscrise, personajul confera faptul ca încrederea i se clatina. De altfel, întâlnirea cu Klapka joaca un rol important în evolutia sufleteasca a lui Bologa si dupa ce primul îi destainuie motivele mutarii sale pe frontul rusesc, o ura îl va face pe locotenentul român sa vada altfel razboiul. Se contureaza înca de pe acum, marea drama a lui Bologa: nonconcordanta între teoria sa despre patrie si realitatea cruda a razboiului.
Adevarata trezire a constiintei etnice a tânarului român se petrece atunci când este înstiintat ca peste câteva zile, divizia lui va fi mutata pe frontul din Ardeal. Gândul dezertarii i se infiltreaza în minte mai întâi nebulos, ca o posibilitate, pentru a deveni hotarâre atunci când generalul îi refuza mutarea pe un alt front.
Dinamica trairilor sufletesti ale eroului este urmarita si în timpul a doua evenimente cheie. Primul l-a constituit discutia cu un prizonier neamt adus la Lunca si interogat, Apostol Bologa serveste ca interpret iar cuvintele prizonierului, „dar român ca dumneata”, îi trezesc în suflet nevoia adânca de disculpare. În aceste conditii, dezertarea constituie una dintre formele posibile de izbavire, singura pe care o vede.
Al doilea eveniment este convocarea lui Bologa la comandamentul diviziei, pentru a face parte din curtea martiala ce urma sa condamne niste tarani acuzati de spionaj. Drumul facut cu masina spre comandament constituie una dintre cele mai bune descrieri ale romanului. Constiinta dilata ceea ce vede ochiul, încât cei sapte tarani spânzurati sunt multiplicati la nesfârsit, iar drumul capata proportii incredibile putin mai târziu, coplesit de impresia asemanarii spânzuratilor cu Svoboda. Ziua faustiana a lui Bologa începuse si, pentru a nu mai încheia un pact cu diavolul încearca sa dezerteze, în aceeasi noapte, pe frontul românesc, dar este prins, judecat si condamnat. Autorul urmareste cu o rara forta de penetratie psihologica ultimele ore ale existentei personajului: învalmasirea gândurilor, renuntarea la aparare, drumul pâna la locul executiei, momentele în care condamnatul nu-si recunoaste propriul nume scris pe cruce, pâna la ...