Romanul realist - analiza
Perioada dintre cele doua razboaie mondiale este poate cea mai prolifica din istoria literaturii romane, in toate domeniile si pentru toate genurile. Nu exista insa nici un dubiu asupra faptului ca romanul este specia suprema in aceasta perioada, iar acum cei mai mari romancieri romani desfasoara o activitate foarte prodigioasa. Perioada interbelica este in acelasi timp si o etapa noua din evolutia realismului romanesc. Este epoca in care realismul a ajuns sa fie predominant, insusindu-si sau insumandu-se altor principii si metode literare. Realismul nu mai porneste acum exclusiv de la principiile si ideile stiintifice ale secolului trecut, ci isi asimileaza si noile descoperiri stiintifice.
Cei mai de seama reprezentanti ai epocii interbelice in literatura noastra sunt Mihail Sadoveanu si Liviu Rebreanu, acestia fiind creatorii romanului realist, obiectiv si modern. Mihail Sadoveanu se incadreaza intr-un realism etnografic si antropologic, folosind pentru sectorul istoric datele folclorului si documentelor. Liviu Rebreanu este un alt realist de geniu, realist pur, care descrie lumea asa cum este; isi va anexa apoi, in descrierea realitatii diferite idei stiintifice, psihanaliza in special, legile ereditatii si fiziologiei in general.
Sadoveanu este un scriitor cu individualitate distincta in literatura romana si universala. Este un realist cu viziune romantica si un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ. Scriitorul evoca istoria unui popor, dandu-i dimensiuni mitice, individualizand-o. El este in primul rand un povestitor, iar povestirea capata rezonante de poem sau balada, pastrand accente de revolta si un profund sentiment de nemultumire, generat de nevoia de libertate. In acest sens, descoperim tendinta de retragere in trecut, si de rezistenta in fata civilizatiei (“Hanu Ancutei”, “Tara de dincolo de negura”).
In primele creatii inspirate din lumea satului, se resimt influente naturaliste. Mai tarziu, scriitorul i