Sara pe deal

Pulbicata în Covorbiri literare din 1 iulie 1885, Sara pe deal a fost compusa la Viena, în 1871, finisata în 1872 .Dragostea da poetului o sensibilitate sporita pentru lucrurile din jurul sau. Tematic, Sara pe deal este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tânarului abia iesit din adolescenta care aspira spre ideal.El viseaza o fata ideala care sa-l inteleaga si sa-l insoteasca pretutindeni. Mânat de dor, de o pornire adânca venita din sine, el îsi imagineaza – fermecata experienta - poveste iubirii, pe care o traieste ca pe o dorinta aprinsa si statornica. În viziunea lui Eminescu, o astfel de iubire în care fiintele descopera armonia sufletelor si frumusetea universului este reper de valoare suprema, echivalent valoarea vietii însesi: "Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?", idee ce poate fi comparata cu aceea din Luceafarul: "Si pentru toate da-mi în schimb / O ora de iubire" sau din Pe lânga plopii fara sot: "O ora sa fi fost amici / Sa ne iubim cu dor / S-ascult de glasul gurii mici / O ora si sa mor".
Compozitional poezia este o lucrare cu puternice note de pastel, prin care se realizeaza un deplin echilibru între planul dragostei si planul naturii. Organizarea ei compozitionala urmareste sa sugereze raportul dintre cele doua realitati, prin încadrarea starii de suflet în starea naturii si invers. Pentru aceasta, poetul insista mai întâi asupra planului descriptiv, precum panitor în ultimele patru strofe, cu doar patru versuri apartinând celuilalt plan, apoi în ultimele doua strofe, pune accentul pe spectacolul erotic, refacând un fragment din ceremonialul cunoscut al perechii eminesciene.
De la început Eminescu percepe cu exactitate componentele naturii si locul obiectelor în spatiu. Imaginile au o siguratate realista, sunt usor de recunoscut si de reconstruit. Ele sunt vizuale (cu alternante de umbra si lumina urmarind miscarea naturii dinspre amurg spre noapte) si auditive. Sunetele, atenuate , cu o int