„Sarmanul Dionis”
- comentariu literar -

Nuvela „Sarmanul Dionis” a fost publicata la sfarsitul anului 1873 in „Convorbiri Literare”.
Motivele fundamentale ale nuvelei sunt concentrate in jurul ideii de absolut. Aici meditatia filozofica nu constituie un scop in sine, ci tinde sa serveasca puterii de viata si de sensibilitate, ea este o revenire specific romaneasca.
Dionis intorcandu-se spre casa mediteaza asupra teoriei lui Kant despre subiectivitatea spatiului si timpului ca forme ale intuitiei noastre si face speculatii in legatura cu relativitatea dimensiunilor. Ceea ce este important in poeziile retroductive consta mai ales in fantezia ce se naste in sufletul lui Dionis. Caracterul fantastic al acestor ipoteze consta faptul ca ele trec de limitele experientei si ale realitatii prin mijloace pozitive. Aspirand spre o cuprindere integrala a lumi, fie macar cu intelegerea, omul romantic se izbeste de tot pasul de obstacole de netrecut a caror constrangere tinde totusi sa o depaseasca prin imaginatie.
Dionis este un personaj care se satisface prin rit. El crede cu multa incapatanare si exces de subtilitate metafizica in realitatea lui pana la a confunda cele doua planuri si daca n-ar interveni ironia autorului, care priveste cu detasare inchipuirile eroului sau, lucrurile ar ramane pana la sfarsit confuze si n-am afla pana la sfarsit care este adevarata ipostaza a lui Dionis.
Partea introductiva a nuvelei ne familiarizeaza nu numai cu lumea gandurilor si a existentei cotidiene a personajului principal, ci continua prin a ne infatisa strada, cafeneaua si locuinta lui Dionis, toate la fel de dezgustatoare, apasate parca de un blestem al descompunerii, mai evidente sub ploaia care cade. Singurul element feeric al peisajului este Luna care rasare cele din urma dintre nori care incep sa se risipeasca pe bolta cereasca dupa ploaie. Portretul fizic a lui Dionis si imaginea camerei sale confirma atmosfera romantica a intregii evocari. Dionis este tanar, palid, melancol