Sarmanul Dionis
Mihai Eminescu

Meritele lui Eminescu nu se înscriu doar în sfera creatiei poetice, ci si în aceea a prozei. El este cel care inaugureaza la noi proza filozofica si fantastica (Sarmanul Dionis, Umbra mea, Avatarii faraonului Tla), este creatorul basmului cult (Fat-frumos din lacrima) si al poeziei de inspiratie sociala (romanul Geniu pustiu). Proza erotica este si ea reprezentata prin Cezara si La aniversara.
În ce priveste nuvela, mergând pe drumul deschis cu succes de Costache Negruzzi (Alexandru Lapusneanul) si continuat apoi de Slavici, Eminescu creeaza nuvela Sarmanul Dionis, cea mai reprezentativa pentru proza sa, pe care o citeste la cenaclul Junimea în septembrie 1872 si care, desi fusese primita cu reticenta, va fi publicata în Convorbiri Literare la sfârsitul lui 1872 si începutul lui 1873.
Sarmanul Dionis, în care se face simtita reflectarea subiectiva asupra lumii, reuneste o serie de teme tipic romantice existente si în literatura universala: natura, iubirea (indisolubil legate la Eminescu), precum si conditia omului de geniu. De fapt, epitetul sarman din titlu se refera tocmai la acest fapt; simbolizeaza esecul încercarii lui Dionis (Dan) si nu viata mizera pe care o duce eroul.
Dionis este un tânar copist, care, desi se trage dintr-o familie de aristocrati, are o situatie materiala precara. Este crescut de mama sa cu pretul unor mari sacrificii.
În nuvela, unde filosofia se îmbina cu literatura (prima devine pretext pentru cea de-a doua), Dionis, înzestrat cu o capacitate de întelegere iesita din comun, apare ca un om cu vadite înclinatii spre meditatia filozofica. Si, pentru ca speculatiile nu îi sunt suficiente, apeleaza si la învataturile lui Ruben, la cartea de astrologie împrumutata de la Riven. Astfel, într-o seara ploioasa si rece se cufunda în descifrarea aceste carti, dar la un moment dat lumânarea se consuma, iar el continua sa citeasca la lumina lunii. Acum vede chipul îngeresc al unei fete la fereastra casei vecine, care v