Satanismul în opera lui I.L.Caragiale



Caragiale solicita azi felurite interpretari. Aceasta înmultire de puncte de vedere paradoxale si de lentile diferit colorate, generate de un scris la prima vedere transparent, este destul de fireasca. Dar o parte a operei- care a facut sa vorbeasca despre un alt Caragiale- pretinde o dezbatere separata, pentru ca numara titluri ca: Între doua povete, La conac, La hanul lui Mânjoala, Kir Ianulea, Calul dracului, etc. , si pentru ca pare a justifica imaginea unui Caragiale dual. Paginile care încalca frontiera fantasticului- ivite destul de târziu- au însa o calitate care explica tentatia de a construi în jurul lor interpretari cutezatoare.
Sa pornim de la bucata Între doua povete , în care Caragiale da un usor tâlc simbolic inspiratiei: tânara Nina, care-l obsedeaza cu prezenta ei fascinanta la un bal mascat, e travestita în Mefisto; ea devine astfel Dracusorul care-l urmareste cu privirile si a carui respiratie calda emana tulburator, chiar când se afla în spatele barbatului.
Povestitorul oscileaza între doua ispite femeiesti: între Nina, al carei magnetism se exercita puternic, dar scurt, si între vaduva care îi propune o plimbare în Italia, unde o si însoteste. Reîntorcându-se dupa câteva luni, îsi prelungeste nostalgia dupa posibila aventura cu Dracusorul, pe care nu-l poate uita. Elementul fantastic este atenuat pâna la o simpla conventie: fiinta umana e direct tangibila, iar efectul magic al satanismului se reduce la un obisnuit travesti.
Satana, ca factor al raului, care pune stapânire pe vointa omului si care explica tâlcul ispitei, nu actioneaza numai asupra subconstientului erotic. În La conac, un tânar care e trimis de tatal sau, arendas, sa plateasca cincizeci de galbeni, câstigul datorat boierului, se întâlneste pe drum cu diavolul, întrupat într-un calaret cu înfatisare de negustor: un roscovan grasuliu, cu fata vioaie, cârn si pistruiu, dar om placut la înfatisare si tovaras glumet