SCOALA ARDELEANA SI ROLUL ACESTEIA IN DEZVOLATAREA LIMBII ROMANE SI CULTURII IN TRANSILVANIA
Citatul “Stim cu totii cine fura cei dintai apostoli ai romanismului. Cine nu cunoaste numele glorioase ale lui Sincai, Petru Maior, Samuil Micu, Paul Iorgovici, George Lazar, cari, prin scoli, prin cultivarea limbii si istoriei pusera stalpii de temelie ai nationalitatii romane si propagara ideea nationalitatii romane si propagara ideea unitatii sale ?…”, apartinand lui Nicolae Balcescu sintetizeaza, prin imbinarea stiintei istoricului cu o arta a scrisului de un patetic retorism, întregul ideal dar si activitate a Scolii ardelene, idei preluate din Iluminism.
Iluminismul, din punct de vedere literar este o miscare de idei ce prezinta importanta in masura in care ofera noi teme ( a liberatii necesare eului, a conditiei umane vazuta ca eterna peregrinare, nestatornicie, evitare a formelor fixe de existenta- Ioan Budai- Deleanu in Tiganada), noi atitudini fata de ceea ce se considera ca putand fi obiect al textului literar, pregatindu-se astfel partial conceptia romantica despre realitate si arta, dar fara a dezvolta liniamentele unui curent literar propriu- zis. Ca si miscare culturala, iluminismul porneste de la o eroare politica, si anume increderea in posibilitatea de a schimba structurile sociale existente, cele feudale, prin lamurirea organelor de decizie, monarhia si curtea, asupra primarii unor institutii social-politice si economice, a necesiatii modernizarii lor, ceea ce va declansa, in ultimele decade ale secolului al XVIII-lea in Europa Centrala unde se profileaza ideile curentului, o ampla campanie de propagare a ideologiei iluministe, asociindu-se acestei tentative de revolutionare politica pe cale culturala si eforturi de comunicare in jos pe scara sociala, mai ales catre elemente ale tinerei burghezii in ascensiune. Ceva mai tardiv, in tarile din estul Europei, iluminismul isi asociaza in plus si revendicari nationale acolo unde este cazul, si anume in imperiul habsburgic. Tarile romane cunosc doua forme distincte ale iluminismului. Una aproape sincrona cu cea apuseana si ampla in manifestari specifice curentului ( Scoala ardeleana), cealalta circumstantiata la un program educativ de tip scolar, impinsa catre deceniile trei si patru ale secolului al XIX-lea (Gheorghe Lazar si Dimitrie Golescu in tara Romaneasca si Gheorghe Asachi in Moldova). Iluminismul a insemnat peste tot unde si-a implantat radacinile, primul pas efectiv catre faurirea Europei moderne, rationaliste si pragmatice.
„Luminile” au patruns in tinuturile romanesti venind din doua directii opuse. Din vest si din est. Eugen Lovinescu nu greseste sustinand in „Istoria civilizatiei romane moderne’, ca dupa ce, in epoca veche religioasa, nu venise lumina din rasarit, in perioada redactarii marilor cronici moldave- din Polnia,adica din nord, in epoca moderna lumina se revarsa spre noi din apus, insa aceste formulari lapidareale lui fixeaza- memorabil-, doar repere, fara mentionarea cailor pe care s-a realizat”luminarea”. Dupa Renastere, societatile din estul si sud-estul Europei nu puteau primi lumina, de la sine inteles, decat din Occident, insa traseele pe care lumina le-a urmat pana sa ajunga la noi nu au fost intotdeauna directe.D. popovici demonstreaza pe baza de informatie copioasa cum cel mai mare umanist roman sin epoca veche, Dimitrie Cantemir s-a format in spirit vest-european tocmai citadela orientalismului si al celui mai anacronicmedievalism, la Instambul.
Pentru cunoasterea Occidentului, conationalii nostri nici nu trebuiau, de altminteri, sa plece neaparat de acasa. Venea Occidentul la ei. Venea din doua- trei parti: direct din spatiul propriu, sub infatisarea unor secretari domnesti, dascali, refugiati politici, preceptori, artisti, dar mai ales prin sud-est, auds in permanenta de tot mai numerosii greci atrasi de Principatele romane, intermitent si prin Rusia.
In Ardeal situatia era diferita fata de cea din celelalte tari romanesti. Principat inclus in imperiul habsburgic, Ardealul se gasea, politic, sub regimul absolutismului luminat, instaurat de imparatul iosif al II-lea. In conformitate cu principiiile din care se revendica, fusesera introduse anumite reforme, insa de pe urma lor nu beneficiau, in Ardeal locuitorii lui de cea mai veche obarsie si care formau covarsitoarea majoritate a populatiei. Asadar, romanii nu erau inclusi in randul „natiunilor politice”, fiind considerati doar „tolerati”in propria lor tara, exclusi de la drepturile acordate in principiu tuturor cetatenilor imperiului. Nici macar unirea, in 1701, a unei bune parti a romanimii ardelene cu biserica Romei nu a determinat o schimabare radicala. Singurul castig real era posibilitatea de a se trimite bursieri romani in institutiile de invatamant catolice din Budapesta, Viena si Roma, cultura si constiinta nationala datorand mult acestei posibilitati.
Pretextul invocat in...