Scrisoarea I
Mihai Eminescu


Primele patru scrisori, gandite de poet ca o unitate, au fost publicate in 1841, fiind rodul a multi ani de elaborare. Ordinea in care sunt notate scrisorile nu corespunde ordinii in care au fost scrise (II, IV, III, I, V). Initial ele au purtat titlul de satire. Un studio pertinent al scrisorii il face pentru Cretia(unul dintre cei mai mari eminescologi, alaturi de Perpessicius, Calinescu, Ioana Em. Petrescu).
Scrisoarea I apare la 01.02.1881; titlul este o sugestie de la Horatiu, semnatarul epistolelor, dupa cum observa G. Calinescu in Caietele Filozofice scrise la Berlin.
Daca punctul de plecare al Scrisorii I este Imnul Creatiunii din Rig-Veda, versificata de Eminescu, idea caderii lumilor in haosul initial este de la Hugo. Dar poetul il citise si pe Kant (Istoria naturala si Teoria cerului), la care aparitia si disparitia sistemelor solare reprezinta o etapa intr-un sir nesfarsit de repetitii.
Epistemologia este este teoria cunoasterii stiintifice. Epistemologia lui kant are la baza idea subiectivitatii lumii. Lumea nu exista decat in masura in care cineva o poate cunoaste. Tot de la Kant avanseaza idea relativitatii timpului. Metafora eminesciana a nasterii universului se concretizeaza in imagini de sursa Indiana: samburele generat al nasterii Cosmosului si neputiinta cunoasterii naturii divine.
Rig-Veda este o culegere de imnuri cu character initiatic (ritualuri sacre, invocatii cu functii magice), una dintre cartile de baza ale hinduismului datata cu aproximativ 12 secole inaintea erei noastre. In imnul vedig se spune ca lumea a luat nastere din haosul primordial, prin individualizarea materiei intr-o unitate distincta: unitatea primordiala, nucleul lumii, care practicand asceza timp de un an, a creat spatial; prima emanatie a spiritului Kama(=dorinta). Eminescu preia aceasta viziune transformand-o in imagini originale. Inceputurile lumii, necunoscute pentru mintea umana, sunt subliniate printr-o metafora