Scrisoarea I

'Scrisoarea I' este o creatie de factura filozofica, aparuta in perioada maturitatii artistice a poetului, si facand parte din seria celor cinci scrisori. Lucrarea, romantica, abordeaza conditia geniului in raport cu posteritatea si cu societatea omeneasca, surprinzand, in tablouri grandioase, geneza si stingerea universului.
Poezia este, in acelasi timp, o meditatie filozofica despre spatiu si timp, despre existenta, pe tema 'fortuna labilis', dar si o satira cu accente elegiace, referitoare la soarta geniului pe pamant si in eternitate.
Compozitional, 'Scrisoarea I' este alcatuita din cinci tablouri construite cu grija evidenta de armonie structurala si simetrie. In cadrul nocturn din prima secventa astrul tutelar, stapan al universului, este martor al timpului universal si al timpului individual ('(luna) din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate'; 'ceasornicul urmeaza lunga timpului carare'). In acest tablou larg dimensionat, in care metaforele-simbol sugereaza spatii infinite, se insinueaza treptat meditatia poetului despre curgerea ireversibila a timpului. Imaginile sunt percepute vizual, dar cu o extraordinara forta dinamica, sugerata de verbe: 'varsa', 'scoate', 'luneci', 'scanteiaza', 'strabate' etc dar mai ales de substantive si adjective ca: 'vapaie', 'mare', 'izvoara'.
Astrul selenar este prezent si in continuare, dominand atat faptele meschine, cat si cele nobile. Acest fragment devine fascinant prin multitudinea ideilor, sugestiilor si motivelor. Omul, aflat aici in mai multe ipostaze, are menirea de a introduce motivul identitatii fiintelor in fata mortii. Sustinand aceasta idee, de origine schopenhaueriana, poetul afirma: 'Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii / Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii". Prin antiteza, apare imaginea geniului: "Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic / Universul fara margini e in degetul lui mic".
Urmeaza cea de-a treia parte in care cosmogonia se desfasoara sub semnul