Si vis amari ama





Iubirea este o muzica a carui frmusete nu se pierde, este durerea plina de tandrete ce odata experimantata, nu poate fi uitata. Daca vrei sa afli despre dragoste, intreaba-l pe cel ce-o venereaza, intreaba privighetoarea ce s-a indragostit de trandafir sau fluturele ce-si sacrifica viata fara sa ezite pentru fracara soarelui... Dar daca vei reflecta asupra ei, vei innebuni datorita complexitatii acestui sentiment.
Conform “Micului dictionar enciclopedic”, iubirea este “faptul de a iubi”, “sentiment erotic pentru o persoana de sex opus”, “sentiment puternic de simpatie, de admiratie si de afectiune pentru cineva”,inrudite ca sens fiind termenii “eros” si “amor”. În “Dictionarul de filozofie”, ea apare ca “termen atribuit unui sentiment moral-estetic funciar, opus egoismului. Iubirea se manifesta în aspiratia dezinteresata si patrunsa de abnegatie catre obiectul sau: o persoana sau o colectivitate, o idee sau o valoare, o activitate profesionala sau sociala. Nasterea si dezvoltarea acestui sentiment, pe plan istoric si individual, este intim legata de formarea personalitatii. Iubirea dintre sexe vizeaza persoana umana în plenitudinea sa fizica, morala si intelectuala, în frumusetea individualitatii sale unice si irepetabile, fiind generatoare de fericire autentica numai în aceasta calitate. Natura si rolul îndeplinit de iubire în viata oamenilor a primit în istoria culturii interpretari variate. Una dintre cele mai vechi interpretari este aceea mitologica-cosmologica, în care iubirea apare ca o forta cosmica grandioasa, generatoare si creatoare (Erosul orficilor, principiul organizator al Universului la Empedocle, entuziasmul eroic al lui G. Bruno, principiul unificator al cerescului si al teluricului, al finitului si infinitului în romantismul german, forta motrice si diriguitoare a evolutiei la Ch. Peirce). Distingând genuri diferite ale iubirii si considerând-o pe cea spirituala (rationala) ca superioara, numerosi gânditori