SOARE DE AUR TOPIT

Este o zi calduroasa de vara. Luna s-a ofilit si s-a ascuns dupa muchia unui deal. Roua diminetii a acoperit florile dulci. Vazduhul s-a umplut de ciripit. Ma trezesc de dimineata, numai dupa o clipa, parca, de somn, bag de seama ca soarele este mai harnic decât mine, caci se vedea ca s-a înaltat pe cerul albastru si parca , pe furis... se uita drept în ochii mei de parca ma orbea si strig deodata „Nu te mai uita la mine!!!!!”. Si, desi e la început, soarele prevesteste o adevatata zi de cuptor.
Cercetez cu privirea întinderea cerurilor pâna în cele mai îndepartate margini ale sale. Nici o pata de nori nu pluteste peste seninul albastru si limepede. Soarele parca si-a acoperit fata cu un nor si parca planuiau ceva în încremenirea lor. Dimineata trece caldurosa si sosi amiaza „ucigator de arzatoare”.
Soarele si-a ridicat de pe fata norul sau si, ajuns în rascrucea cerurilor îsi cumpanea, neclintit, pe albastrul sters al adâncurilor, discul sau alb de lumina topit. Iar din ceruri peste pamânt, ca din o sita imensa, „mâini colosale cerneau o ploaie de foc” ....si pamântul parca era scufundat într-o „prapastie de foc”.
Arsita miezului înflacarat ale zilelor de iulie, musca cu dinti de foc de pretutindeni si îsi satura setea sa covarsitoare cu picaturile de viata ale plantelor. Si, de pretutindeni, toate, într-un zgomot nedeslusit, parca suspinau a uscaciune.
Codrul urias, ca o mâna de vreascuri, se zvârcoleau neputincios si tipa de înaduseala sub vapaia cavalerului cu plete blonde. Vazduhurile si cerurile clocotesc sub soarele alb. Ploua cu foc peste natura.
Ziua este la amiaza si un aer înflacarat a înconjurat natura. Soldatii, nori, joaca hora pe bolta cerasca alaturi de comandantul lor cu parul blond. Tot vazduhul este plin de cântece.
Pe întinderea albastra ca un nemarginit zafir adoarme cavalerul zilei. Cerul dispare sub insule mari de nori lasând mantia regala sa cada sub privelistea licuricilor care pazesc astrul noptii.
În departare str