Sonetul


Poezia a fost scrisa, conform datarii, pe 10 ianuarie, 1955. Ulterior, a fost înclusa în culegerea postuma „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginara de Vasile Voiculescu", care a vazut lumea tiparului în 1964.

Facând parte din volumul „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginara de Vasile Voiculescu", sonetul CLXVII(13) este o expresie a sentimentului iubirii. Avându-si izvorul în prietenie, iubirea „înalta si-adânca" (epitete), „navalnica simtire" (metafora), cântata de autor în acest sonet, devine transfigurare: „Se prefacu deodata coliba în palat, / Iar casnicele scule, în zâne ca-n magie". Simbol al existentei trupesti si pamântesti, imagine a fragilitatii si singu-ratatii, coliba sufletului se transforma într-un palat, simbol al maretiei si misterului. La nivelul trairilor, iubirea e sentimentul resimtit ca intensificare a vitalitatii, ca înaltare, des-prindere de terestru („în fruntea lor pornivom razboiul dezrobirii / Din lumile tarânei..."), e contaminare de focul cosmic (sceptrul este imaginea puterii venita de sus). Gratie acestui miracol, eul liric îsi reveleaza propria fiinta: „Eu regasii în mine un suflet de-mparat, / Purtând puternic sceptru, de vis si poezie". Cuprins de dragoste si dor („porni-vom /.../ spre unicul meu dor "), eul liric e patruns în acelasi timp de fiorul creatiei, al poeziei. Prin eros se accede la eternitate („Sa-ti cuceresc si tie [...] un tron în nemurire").
Opera în cauza este o confesiune, chiar daca poetul apare în ipostaza unui eu dual -perechea celor doi îndragostiti, marca stilistica a acestui mod de exprimare fiind pronumele personal, persoana a II-a, plural „noi".
Mentionam si faptul ca discursul liric este îmbracat în haina sonetului (14 versuri). Desi distanta dintre strofe nu este marcata, sonetul lui V. Voiculescu respecta cele trei elemente compozitionale - o triada de unitati si anume: în primele patru versuri se enunta teza („Si-o dragoste înalta si-