Structuri sintactice specifice limbii vorbite


MOTTO: ,,Limba si legile ei dezvolta cugetarea.”
MIHAI EMINESCU

Vorbim. Comunicam. Suntem oameni. Dar azi vorbim mai mult si comunicam mai putin. Folosim ticurile verbale si automatismele în exprimare, aglomeram verbe si înghesuim în limba vorbita cât mai multe neologisme si termeni tehnici.
Tendinta actuala a limbii vorbite este aceea de cautare a noi forme de exprimare mai nuantata pentru formularea si transmiterea ideilor. Dar dorinta de exprimare excesiv de ,,literara”, necunoasterea sensului cuvintelor rostite, utilizarea argoului si exprimarea prin cuvinte scurte si simple spuse în ritm accelerat conduc la efecte opuse.
Toate aceste inconveniente ale limbii vorbite au aparut din ritmul rapid specific vietii moderne care solicita o modalitate de expresie cât mai economica, dar si din dorinta de exprimare cât mai ,,eleganta”, astfel evidentiindu-se legatura dintre limba si societatea în care îsi îndeplineste functia de comunicare.
Între sintaxa si stilistica exista o strânsa legatura. Prin sintaxa, cel care vorbeste comunica ceva, imprimând si o nuanta particulara constructiei gramaticale. Asocierea într-un anumit fel a cuvintelor, alegerea unor anumite constructii, determinarile cautate sau topica schimbata au un rol important în comunicare. Vorbitorul care-si propune sa încarce cu o nuanta afectiva comunicarea evita exprimarea comuna utilizând anumite forme care, fara sa fie incorecte din punct de vedere gramatical, sunt originale, mai putin obisnuite.
Structura sintactica poate defini mediul în care se desfasoara actiunea, cultura celui care vorbeste, intentiile stilistice ale vorbitorului, ilustrând legatura strânsa dintre gândire, limba, stil.
Pentru limba româna literara se accepta în general existenta urmatoarelor stiluri functionale: artistic, tehnico-stiintific, juridic-administrativ. În afara de acestea exista si variatii care pot fi încadrate în stilurile functionale: publicistic, familial/colocvial,