Baltagul
de Mihail Sadoveanu
Subiectul, arta naratiunii

Intriga romanului este caracteristic realista: un om a plecat sa cumpere o marfa si nu s-a mai întors; nu exista vesti despre el nici în alte locuri unde ar fi trebuit sa ajunga; nevasta hotaraste ca trebuie sa-l caute pentru a afla adevarul despre disparitia lui: ori si-a parasit familia pentru alta femeie, ori s-a îmbolnavit grav sau a murit.
Printr-un mare efort de concentrare interioara, la care asociaza practici religioase, dar si de magie vrajitoreasca, Vitoria Lipan ajunge la banuiala ca sotul ei, Nechifor, este mort. Îl vede cu ochii mintii, fie în somn, fie în stare de veghe, cum se departeaza „tot mai în fund. Peste el se revarsau ape de primvara”.
Îsi reaminteste, pâna la detaliu, faptura sotului, vocea, obiceiurile, comportamentul în diferite împrejurari din lunga lor convietuire, nu totdeauna pasnica si armonioasa: „Vitoria îl judeca pe Lipan. Avea ea sa-i spuie multe; si i le spunea, fara sa miste buzele si limba. I le spunea din launtru, cu banuieli si suferinti vechi. Altadata îl împunsese cu vorbe adevarate pentru placerea pe care o avea ele sa-si abata calul în preajma muierilor si sa poposeasca lânga ele. I-l pârâsera bacii cei batrâni, care erau oameni cuminti si iertati de Dumnezeu. Acum, daca a pierit, îi ramasese dator cu acele zâmbete si cu acele ceasuri.
Se împlinesc noua ani la Sfântu Gheorghe de când a sarit ca o caie asupra lui, sa-i vâre cangile în ochi si sub barbie. El o dadea încet la o parte cu bratul si râdea. Ea s-a înviersunat mai tare, pomenindu-i de-o rea si de-o sluta de la gura Tarcaului. „Acolo-ti faci popasurile si-ti cheltuiesti averea”, îl împungea ea cu vorbe îndesate, si iar îsi raschira cangile. Atunci el întâi a lovit-o: Pe urma a cuprins-o lapiept s-a strâns-o în brate. Ea a tacut deodata, ca si cum ar fi murit. I s-a lipit cu fruntea subsuoara. A asteptat desmierdarile ca o ticaloasa. Acu sapte ani a lovit-o pentru alta. Într-un an au fost ochi negri; într-