Într-o vreme când luna plina
Însotita de puzderii de stele
Umbla printre gândurile mele,
M-am trezit asa din senin
Singur în fata unui destin
De mult pornit si ce urmeaza sa mai vina
Ca viata mea în amintiri s-o agate;
Mi-am luat sufletul în brate,
L-am sarutat cum saruta îngerii,
Apoi l-am tintuit pe zidul plângerii
Ca jertfa, ofranda, acatist,
Pentru chipul mamei mele trist.
Din sufletul meu a picurat pe prund
O lacrima cu bobul nemarunt,
Lacrima pe care era sculptat
Un singur cuvânt, ca un oftat:
Neîmplinire
Si-atunci ca niste verbe fara nume,
Uimirea, linistea, ce mai erau pe lume
Mi-au recitat duios si încet
Versurile scrise de poet
Unei flori albastre anume:
„Floare-albastra, floare-albastra ,
Totusi este trist pe lume.”


Timisoara,noiembrie,2006.