Lirica filosofica argheziana este si ea o experienta spirituala, o integrare a eului in ordinea cosmica, o acordare subiectiva cu ea. Inconformist, sarcastic pina la paroxism, climatul poeziei argheziene nu este mai putin incompatibil decit al celei eminesciene. Iubirea, natura, moartea, Dumnezeu sunt date ale existentei; poetul e destinat sa traiasca in ele; luptind sa le dea si o ordine interioara, cautind un acord al eului cu lumea si este firesc sa penduleze dramatic intre pacat si inaltare, intre materie si spirit; constiinta lui se sfisie intre principiul coruptibil si cel incorupttibil, se cauta, se pierde, se regaseste in insusi principiul suprem al vietii.