TESTAMENT

Poemul Testament face parte din volumul de versuri Cuvinte potrivite, aparut în 1927, si deschizând, de altfel, acest prim ton arghezian. Spatiul poetic reprezinta un areal de afirmare a idealului estetic, întreaga exegeza argheziana fiind de acord cu faptul ca poezia reprezinta un adevarat manifest artistic. Întregul construct poetic este exemplar pentru poetica argheziana, versuri ca acestea, însa: ,,Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am creat cuvinte potrivite…/Am luat ocara si torcând usure/Am pus-o când sa-mbie, când sa-njure”, devin emblematice. Nu este o noutate, de altfel, faptul ca în poetica sa, Arghezi s-a folosit de limbajul cotidian. Nicolae Balota, în volumul Opera lui Tudor Arghezi, capitolul Drama cuvântului, face urmatoarea apreciere privind stilul arghezian: ,,Cuvântul în sine este un mister. El deriva din verbul primordial si pastreaza, desi profan, o urma a sacrului”. Si mai apoi: ,,Jocul cu cuvintele nu este doar voios – gratuita încrucisare a lor, ci e martuira directa, întruparea în verb a unei sfâsieri. Cuvântul arghezian nu este doar expresia unei drame, ci însasi drama”.
Esential este faptul ca poetul nu ramâne în afara spatiului rostirii. El este implicat în aceasta ivire a cuvintelor potrivite. Subiectul, exprimat sau inclus, eu, configureaza statutul eului poetic în acest proces complex de resemantizare a cuvântului.
Desi poezia argheziana pare mai degraba un joc de cuvinte, eului poetic îi sunt asociate în permanenta verbe ale facerii, ale zbaterii: am ivit, am prefacut, facut, am preschimbat, am luat, am pus, am facut.
,,Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte, /Decât un nume adunat pe-o carte”.
Poemul cuprinde, asa cum afirmam, o buna parte a esteticii argheziene. O lume a unor noi valori se naste, un univers în care bunurile materiale, obiectele concrete nu mai au valoare. Mostenirea va fi deci ,,împovarata” nu de numele obiectelor cu care fiinta poetica îsi va înzestra urmasii, ci de renumele sau. Pentru ca,