Capitolul I Trasaturile definitorii ale operei memorialiste
Memorialistica este genul de scrieri care cuprinde memorii. Asadar, memoriile sunt scrieri care înregistreaza o experienta proprie, actiunile traite de autorul însusi. Însa cronica memorialistica nu cuprinde numai întîmplari la care autorul este martorul timpului sau, ci si experienta altora.
Scriitorii memorialisti îmbina frumos placerea de a povesti cu cea de a-si aminti faptele relatate.
Memorialistii sustin theoretic superioritatea povestirii vazute direct fata de aceea a faptelor auzite de la altii.
Cronicarii nostri au scris despre evenimentele desfasurate sub ochii lor. Ei nareaza fapte la care au fost uneori martori oculari, actori sau simpli spectatori, transcriind verosimil, faptul trait.
G. G. Ursu stabileste principiul conform caruia rezulta ca sfera memorialistica nu contine compilatia din alti autori, fara experienta directa, (gen cronica lui Grigore Ureche) nici informatia din traditia populara învaluita în miraculos.
Criticii literari s-au referit deseori asupra faptului ca Grigore Ureche, avînd darul cercetarii morale nu ne-a lasat memorii, ca si urmasii sai si ne-a relatat foarte putin din amintirile tatalui sau si nimic din experienta sa directa.
D. Pacurariu afirma ca: “Memorialistica presupune o viziune mai exacta, o perspectiva veridica asupra evenimentelor evocate.”
Cronicarii nostri memorialisti au declarat superioritatea cronicarilor bastinasi fata de cei straini, asa cum a facut-o Neculce sau superioritatea simtului vazului fata de cel al auzului ca Miron Costin.
Pentru ei evocarea evenimentelor traite de autor însemna o mai mare garantie de exactitate si adevar. Cronicarii nostri memorialisti oscileaza, însa între subiectiv si obiectiv, caracterul pasionat al operei lor reiese doar din specificul eului memorialistic, ce evoca evenimente concrete.
Însusi Miron Costin, mai impartial ca alti cronicari, amesteca în aprecierea oamenilor si evenimentelor, resentimentele familiei (exemplu: ura împotriva lui Stefan Tomsa – portret negru în cronica).
Nu este întîmplator faptul ca Ion Neculce consacra aproape o treime din letopisetul sau domniei Cantemirestilor, cînd se stie ca el, atasat politicii acestora, urmareste cu multa antipatie pe adversarii lor, în frunte cu Constantin Brîncoveanu.
În cronicile – memorii se confrunta adesea datele trecutului cu cerintele prezentului. Cronicarii retin ceea ce pentru ei are o semnificatie deosebita.
În momentul cînd au scris, unele lucruri au putut ramîne indiferente, altele însa, treceau pe primul plan al memoriei, faptele colorîndu-se cu conditiile prezentului.
Este evident ca personalitatea lui Dimitrie Cantemir se deosebea în memoria si constiinta lui Ion Neculce, în momentul cînd îsi scria letopisetul, de aceea din timpul strînsei lor colaborari.
Cronicile memorialistice reflecta, deci acest proces dinamic al memoriei.
“Cronica memorialistica poate fi arta si document, literatura si istorie, dar poate avea numai valoare documentar – istorica, atunci cînd nu se poate înalta de la contingent la universal si nu poate sugera o filosofie de viata”.
Cronicarii n-au fost artisti în sensul de azi al cuvîntului, pentru ca le-a lipsit intentia clara de arta. Scopul lor a fost de a scrie lucrari de istorie. Valorile literare sunt remarcabile în rezultat, chiar daca unora dintre ei le-ar fi lipsit “efortul artistic constient”. Aceasta se explica prin faptul ca unii dintre cronicarii nostri au avut calitati care apartin artisticului: intuitie lucida, adîncime psihologica, fantezie originala, sensibilitate pentru expresie si nu în ultimul rînd har dumnezeiesc.
Ca arta narativa,cronica memorialistica se impune în primul rînd prin tehnica portretului si a personajului literar. Anume prin aceasta trasatura se face diferentierea valorica dintre cronici, unele verosimile realizari artistice, altele fiind simple documente istorice. Galeria de siluete, de portrete, personaje este de o bogatie si varietate dintre cele mai impresionante în cronica memorialistica a lui Ion Neculce, Miron Costin etc.
Este elocventa comparatia dintre diferiti cronicari care, povestind despre aceleasi evenimente la care au participat, fac portretul acelorasi personalitati cunoscute.
Este foarte interesanta comparatia între structura portretelor la Grigore Ureche, cronicar nememorialist si aceea a unui cronicar predominant memorialist ca Ion Neculce. Ureche face în portretul lui Stefan cel Mare sinteza istorica si folclorica a însusirilor morale ale unui stralucit domn, Neculce resimte mult mai pregnant impresia însusirilor fizice a unor personalitati pe care le-a cunoscut. E de ajuns sa citam figurile lui Constantin Cantemir, Gheorghe Duca, Dumitrascu Cantacuzino, Constantin Mavrocordat, Grigore Ghica.
Atunci cînd memorialistii au avut posibilitatea de a cunoaste în adînci...