Titu Maiorescu

Titu Maiorescu s-a nascut la Craiova in 1840. Este fiul ardeleanului Ioan Maiorescu, profesor transilvanean cunoscut in epoca.
Titu studiaza la Viena, unde traieste printre fii de nobili, el singur aproape sarac, sustinut baneste de B. D. Stirbei. Se dezvolta in el o mare vointa. La 19 ani isi ia doctoratul in filosofie in Germania si apoi licenta in drept la Paris.
Este, pe rand, profesor universitar, decan, rector, academician, deputat si minstru. Spre deosebire de toti prietenii lui politici, mosieri cu vnituri sigure, el trebuie sa munceasca enorm pentru a se putea mentine.
Titu Maiorescu a fost o personalitate impunatoare a societatii “Junimea”. A avut preocupari multiple in ceea ce priveste literatura si limba romana.
In cadrul literaturii a fost atat critic cultural, cat si literar. In calitate de critic cultural, Titu Maiorescu directioneaza atat limba si literatura, cat si civilizatia prin lucrarile sale. Pleda pentru autonomia esteticului, care se referea la faptul ca frumosul in arta nu depinde de categorii exterioare acesteia, ci de propriile sale legi. Aceasta atitudine este binevenita intr-o perioada in care literatura era confundata cu istoria sau politica.
Cea mai importanta lucrare este “O cercetare critica asupra poeziei de la 1867”, prin care delimiteaza poezia de stiinta. El arata ca poezia nu-si gaseste “materialul” in natura, precum celelalte arte, ci se creeaza din cuvant. Acesta trebuie sa raspunda la anumite conditii pentru a destepta “imagini sensibile in fantazia auditoriului”. Lucrarea este structurata in doua parti: “Conditiunea materiala a poeziei” si “Conditiunea ideala a poeziei”.
In “Conditiunea materiala a poeziei” analizeaza conceptul de “forma” in arta. In poezie este necesar ca obiectul acesteia, cuvintele, sa fie concrete. Este recomandata folosirea limbajului cat mai putin abstract. De aceea, figurile de stil, “tropul in genere”, sunt foarte importante in realizarea limbajului poetic.
“Conditiunea ideala