Oedip Rege


~Tragedie antica~


Numit omul „Secolului de Aur” al Atenei, Sofocle redimensioneaza într-o oarecare masura, tragedia greaca. El are meritul de a fi introdus cel de-al treilea personaj; luând în considerare perioada tulbure în care a fost scrisa, se poate observa ca tragedia lui Sofocle nu mai urmareste elanul si grandoarea (spre deosebire de Eschil), ci pune accent pe gândire si sentimentele înaltatoare ale cetateanului Atenei. „Oedip Rege” e considerata o capodopera, si pâna astazi a ramas un punct de referinta, mentinându-se ca modern. S-a spus ca este prin excelenta o tragedie a destinului implacabil.
Ca specie, tragedia apartine genului dramatic, în versuri sau în proza, în care personajele sunt puternic angajate în lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile lor sentimente, conflictul solutionându-se cu înfrângerea sau moartea eroului. Înfruntarea dintre eroii tragici si elementele contrare vointei si sentimentelor nobile care-i anima degaja maretie si sublim. Aristotel definea tragedia drept „imitatia unei actiuni alese si întregi, de o oarecare întindere, în grai ornat cu tot soiul de podoabe, deosebit ca forma, potrivit diferitelor parti ale tragediei, imitatie facuta de personaje în actiune, iar nu printr-o povestire, si care, stârnind mila si frica, savârsesc purificarea specifica unor asemenea emotii.” (este reliefat rolul de catharsis pe care îl îndeplineste opera) Principalul mijloc de realizare a tragediei este tragicul, ce reprezinta o categorie estetica prin care se construieste un conflict amplificat de împrejurari vitrege si al carui deznodamânt este înfrângerea sau moartea unor personaje virtuoase, a unor idealuri, sau a unor categorii sociale de valoare. Desi mor, ei lasa în urma ideea triumfului adevarului în numele caruia se sacrifica (ex: Oedip) si iesind din individualitatea proprie, devin modele reprezentative pentru întreaga conditie umana.
Tragicul se poate asocia cu dionisiacul (atitudine d