Trasaturile definitorii ale operei memorialiste

Memorialistica este genul de scrieri care cuprinde memorii. Asadar, memoriile sunt scrieri care înregistreaza o experienta proprie, actiunile traite de autorul însusi. Însa cronica memorialistica nu cuprinde numai întîmplari la care autorul este martorul timpului sau, ci si experienta altora.
Scriitorii memorialisti îmbina frumos placerea de a povesti cu cea de a-si aminti faptele relatate.
Memorialistii sustin theoretic superioritatea povestirii vazute direct fata de aceea a faptelor auzite de la altii.
Cronicarii nostri au scris despre evenimentele desfasurate sub ochii lor. Ei nareaza fapte la care au fost uneori martori oculari, actori sau simpli spectatori, transcriind verosimil, faptul trait.
G. G. Ursu stabileste principiul conform caruia rezulta ca sfera memorialistica nu contine compilatia din alti autori, fara experienta directa, (gen cronica lui Grigore Ureche) nici informatia din traditia populara învaluita în miraculos.
Criticii literari s-au referit deseori asupra faptului ca Grigore Ureche, avînd darul cercetarii morale nu ne-a lasat memorii, ca si urmasii sai si ne-a relatat foarte putin din amintirile tatalui sau si nimic din experienta sa directa.
D. Pacurariu afirma ca: “Memorialistica presupune o viziune mai exacta, o perspectiva veridica asupra evenimentelor evocate.”
Cronicarii nostri memorialisti au declarat superioritatea cronicarilor bastinasi fata de cei straini, asa cum a facut-o Neculce sau superioritatea simtului vazului fata de cel al auzului ca Miron Costin.
Pentru ei evocarea evenimentelor traite de autor însemna o mai mare garantie de exactitate si adevar. Cronicarii nostri memorialisti oscileaza, însa între subiectiv si obiectiv, caracterul pasionat al operei lor reiese doar din specificul eului memorialistic, ce evoca evenimente concrete.
Însusi Miron Costin, mai impartial ca alti cronicari, amesteca în aprecierea oamenilor si evenimentelor, resentimentele familiei