ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RAZBOI
- comentariu literar -
Camil Petrescu

Romanul a aparut, în doua volume, în anul 1930. Scris repede, pentru a fi o nuvela, dar cu fise strânse aproape zece ani, a devenit un roman, depasind întinderea scontata initial.
Structurat în doua parti, ce poarta titluri semnificative, scrise la persoana întâi, ofera imaginea unui univers de viata complex, surprins în doua ipostaze existentiale fundamentale: iubirea si razboiul.
Romancier prin excelenta citadin, Camil Petrescu aduce masiv în literatura româna intelectualul lucid, care gândeste si se framânta caci, spune unul dintre eroii sai, “câta luciditate, atâta constiinta, câta constiinta atâta pasiune si deci atâta drama”.
Daca prima parte a romanului pare a fi integral o fictiune, partea a doua se alcatuieste dintr-o experienta de viata traita direct si consemnata în jurnalul de campanie al autorului (din ale carui pagini sunt reproduse fragmente în subsolul cartii).
Scris în întregime la persoana întâi, romanul devine un lung monolog liric în care eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumându-se între certitudine si incertitudine în planul erotic si în viata amenintata de moarte.
La începutul primei parti a romanului, aflam despre Stefan Gheorghidiu ca este sublocotenent, proaspat concentrat într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea Vaii Prahovei, între Busteni si Predeal, apoi în munti, în regiunea Dâmbovicioara. Scriitorul precizeaza de acum starea eroului: “pentru mine, însa, aceasta concentrare era o lunga deznadejde. De multe ori, seara, la popota, era destul un singur cuvânt ca sa trezeasca rascoliri si sa întarâte dureri amortite”.
El face eforturi disperate sa obtina o permisie de doua zile pentru a merge la Câmpulung, chemat de urgenta de sotia lui, cu care se împacase de curând. O discutie la popota pe tema dragostei, a fidelitatii femeii, a raspunderilor conjugale îl irita pe tânarul sublocotenent, care reactioneaza