Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi
de Camil Petrescu
Romanul a aparut în anul 1930. Despre elaborarea romanului, autorul însuas spune ca: “A fost o ardere continua, mistuitoare, în care rândurile se chemau unele pe altele, fara nici un fel de ragaz, sfârsita dupa luni si luni de truda a condeiului, odata cu caderea ultimelor frunze în baltoacele ploilor de toamna, lasându-l pe autor bolnav în pat pentru multa vreme”.
Criticul G. Calinescu, întelegând cel mai profund noutatea romanului îl caracterizeaza drept “… o proza superioara”.
Stari de constiinta legate de razboi si personaje de front, abia schitate în Ciclul mortii, sunt reluate, în dimensiuni mai ample, în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi, în care gasim precizarea ca: “drama razboiului nu e numai amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cât aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului tau, care cunoaste astfel ceea ce cunostea într-un anumit fel.” Tinând sa ajunga la maximum de veridicitate si autenticitate, C. Petrescu sondeaza sistematic straturile profunde ale constiintei. Exprimarea adevarului, fie el cât de crud, devine o norma morala fundamentala.
Romanul este alcatuit din doua carti aparent distincte. Prima carte cuprinde monografia analitica a sentimentului geloziei, ca element psihic dominant în viata sufleteasca a lui Stefan Gheorghidiu. Nu este o analiza de psihologie generala, ci analiza sentimentului trait de personaj în conditii date, cele ale unei societati cuprinse de febra afacerilor prilejuite de pregatirea intrarii în razboi si de participarea la razboi. A doua carte este propriu-zis jurnalul de campanie al autorului împrumutat eroului din roman. Integrarea acestui jurnal în roman i-a schimbat caracterul de notari zilnice, documentare, iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea unei experiente dramatice, în care eroul a dobândit întelesurile profunde ale vietii si solutiile juste ale chinurilor din constiinta lui stapânita de gelozie.
Cele doua carti se îmbina într-o unitate de compozitie de larga viziune structurala; ele sunt doua parti care se alatura cronologic, sudura lor nu este o juxtapunere, ci o sudura organica în care problema primei parti se rezolva prin experienta din a doua carte, ca un triumf moral al personajului principal.
Aceasta unitate compozitionala o releva si titlul romanului, care subliniaza ca ultima noapte de dragoste este si întâia noapte de razboi. E noaptea punctului de sudura care unifica consubstantial cele doua parti.
Asadar în structura romanului distingem doua nervuri fundamentale: una sociala si una psihologica si ele apartin celor doua planuri: unul subiectiv care vizeaza descrierea monografica a unei iubiri, în toate fazele ei, de geneza, de stabilizare si de acord al afectului cu spiritul la cote superioare si de declin, si un plan obiectiv care vizeaza fundamentul pe care se desfasoara o lume, un întreg univers în care se consuma experiente. Cele doua planuri se dezvolta paralel si uneori se si interfereaza.
În planul subiectiv ca si la Proust, memoria reînvie întâmplari trecute, dar la Camil Petrescu constiinta selectioneaza acele fapte care vor contribui la dezvaluirea adevarului. Retrairea explica si sistematizeaza fapte care vor conduce la optiunea finala. Eroul principal, Stefan Gheorghidiu, se aseamana cu eroii lui Stendhal, pentru ca si acesta îsi înzestra personajele cu energie, virilitate si loialitate.
În constiinta sa se deruleaza, într-o rememorare dramatica, viata lui interioara, supusa unei autoanalize, pentru a discerne adevarul iubirii lui. E o iubire pura, ideala si absoluta care este patata de infidelitatea sotiei sale Ela?
Stefan Gheorghidiu se casatorise cu Ela din dragoste, - el student la Filozofie, ea studenta la Litere - o dragoste care aducea în viata lui de student sarac unica bogatie spirituala pe care o nazuia. Dar o mostenire neasteptata, lasata lui de Tache Gheorghidiu, unchiul sau foarte bogat, îi transforma viata. Atrasa în lumea marii burghezii, Ela se adapteaza la morala acesteia. Noua sa conditie sociala o conduce la mondenitate si cochetarie erotica. Dragostea pentru sotul ei cade în conformism conjugal, folosit cu iscusinta ca sa se apere. În psihologia lui Stefan Gheorghidiu explodeaza gelozia; sentimentul devine exclusiv dominant si-l tortureaza. De la nevoia de dragoste absoluta la gelozia chinuitoare - iata procesul sufletesc al lui Gheorghidiu.
Analiza psihologica, pe care o urmareste autorul, atinge profunzimi neexplorate si ea poarta amprenta autenticitatii, pentru ca este o introspectie ascutita a personajului.
De fapt, gelozia lui Stefan Gheorghidiu apare ca o alta fata, în fond fireasca, a intensitatii sentimentului sau de dragoste, a setei sale dupa dragostea absoluta.
Interesant pentru analiza sentimentului este episodul excursiei la Odobesti, organizat de Anisoara,...