CONTRIBUTIA CRONICARILOR LA
DEZVOLTAREA LIMBII SI LITERATURII
ROMÂNE


Umanismul este o miscare culturala, confundându-se cu Renasterea, care s-a manifestat in secolele XIV-XVI, mai întâi în Italia, si apoi în întreaga Europa.
Ideea principala a fost aducerea omului în centrul Universului în locul lui Dumnezeu, adoptând toleranta religioasa ca reactie împotriva Inchizitiei catolice, care în Evul Mediu avusese puterea. Astfel, valorile spirituale antice au fost cautate si redescoperite, s-a pronuntat înflorirea artei, culturii, literaturii si sustinerea dreptului la cultura. Se manifesta încrederea în ratiune, în valorile modelatoare ale culturii. S-a regasit armonia între om si natura.
Umanistii au atacat privilegiile feudale si dreptul divin, luptând pentru drepturi democratice si reforme sociale, ceea ce era o adevarata noutate si o schimbare radicala a vremii. Ei s-au razvratit împotriva conditiilor grele ale Evului Mediu, dorind o îmbunatatire a conditiilor omului, cu tot ceea ce înseamna viata pentru el.
In cultura româneasca, Umanismul a patruns abia spre sfârsitul secolului al XVI-lea, odata cu primii carturari, cunoscatori ai limbilor greaca si latina, alaturi de voievozi români care au sustinut Renasterea prin ridicari de adevarate monumente religioase în stil renascentist.
Totusi, Umanismul românesc s-a identificat prin anumite trasaturi, cum ar fi caracterul educativ al literaturii – cronicarii scriu dintr-un motiv umanist, constienti fiind de folosul cartilor. Astfel, în „Predoslovie”, Grigore Ureche afirma ca s-a apucat sa scrie o cronica pentru ca „sa nu se înece anii cei trecuti” si moldovenii sa ramâna nestiutori ai trecutului lor „asemene fiaralor si dobitoacelor celor multe si fara minte”. In spiritul Umanismului, cronicarul urmareste faptele istorice petrecute în adevar, nu „basnele si povestil