Umanismul - e miscarea social-culturala a renasterii aparuta in Italia in sec. al XIV-lea.Evolutia acesteia va cuprinde si sec. al XV-lea si sec. al XVI-lea. In Germania si Tarile de Jos umanismul va fi promovat incepand cu sec. al XVI-lea, iar in Anglia, Spania si Tarile Romane abia in sec. al XVII-lea.
Aceasta miscare social-culturala apare ca o impotriva fanatismului si docmatismului specific Evului Mediu.
Conditiile social-istorice care au favorizat nasterea umanismului sunt:
dezvoltarea comertului si a mestesugurilor;
inflorirea oraselor;
dezvoltarea burgheziei;
marile descoperiri geografice;
inventarea tiparului (in Gutemberg).
Trasaturile umanismului:
aseaza in centrul preocuparilor sale omul ("omul este masura tuturor lucrurilor");
increderea in ratiune;
admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;
natura considerata un model al artei;
anticlericalismul;
prezentarea omului multilateral;
libertatea, demnitatea si perfectabilitatea fiintei umane.
Renasterea in tarile romane
A aparut in secolul al XVII-lea pe fondul dezvoltarii Tarilor Romanesti si al bibliotecilor domnesti. Promotori ai valorilor umaniste inainte de aparitia propriu-zisa a acestei miscari social culturale au fost Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Neagoe Basarab.
Inceputurile invatamantului roman sun legate de infiintarea de catre Despot Voda a scolii latine de la Cotnari, intemeierea scolii "Trei ierarhi" de la Iasi si a scolilor protestante din Transilvania.
O caracteristica a umanismului romanesc consta in renuntarea la scrierea in limba slavona si inlocuirea acestora in mop treptat cu limba romana in administratie, cronici domnesti, carti bisericesti. Din ac3est punct de vedere o importanta covarsitoare a avut-o activitatea tipografica a diaconului Coresi de la Targoviste si din Scheii Brasov. O capodopera a umanismului roman este lucrarea "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie".
Ideile majore ale acestei miscari social-culturale sunt:
continuitatea existentei romanilor pe acest teritoriu;
unitatea de neam a locuitorilor din toate provinciile romanesti;
latinitatea limbii romane.
Spiritul enciclopedic al umanismului roman recunoscut la nivel european este Dimitrie Cantemir. Domeniile in care acesta s-a airmat plenar sunt: lingvistica, muzicologia, istoria, geografia, literele, logica si filozofia.
Cronica - acest termen provine din latinescul "chronica" si grecescul "chronos". Aceasta denumire desemneaza o lucrare cu caracter istoric in care sunt relatate evenimente urmarind o stricta cronologie.
In literaqtura romana cronicile au marcat inceputurile scrisului in limba romana facand chiar trecera de la istoriografie la fictiune.
Cronicarii se impart in doua directii: Moldova si Muntenia, fiecare avand un specific al ei.
Cronicarii moldoveni sunt: Grigore Ureche, Miron costin si Ion Neculce.
Grigore Ureche redacteaza "Letopisetul Tarii Moldovei" prezentand evenimentele cuprinse intre anii 1359-1594.
Miron costin scrie "Letopisetul Tarii Moldovei" de la Aron Voda incoace adica de la 1595-1661.
Cel de-al treilea cronocar moldovean, Ion Neculce, continua prezentarea istoriei Moldovei de la 1661-1743. Opera lui "Letopisetul Tarii Moldovei" este precedata de un numar de 42 de legende reunite sub titlul "O sama de cuvinte".
Specificul cronicilor moldovene il constituie relatarea obiectiva necritica si nepartinitoare a domniilor care s-au succedat la tronul Moldovei.
In Muntenia cronica este reprezentata de "Letopisetul cantacuzinesc", "Cronica Balenilor" fara autor cunoscut si "Viata lui Constantin Voda Brancoveanu" de Radu Greceanu si "Istoria domnilor tarii Romanesti" de Radu Popescu.
Descendent al unei renumite familii boieresti din Moldova, Grigore Ureche isi indeplineste formarea intelectuala la scolile polone din Liov.
Reintors in tara, cronivcarul parcurge cateva ierarhii domnesti ajungand in scurta vreme un apropiat al domnitorilor.
"Letopisetul Tarii Moldovei" prezinta evenimente de la "descalecatul cel de-al doilea" adica de la domnia lui Dragos Voda la domnia lui Aron Voda (1359-1594). Aceasta cronica va fi tiparita pentru prima doara de Mihail Kogalniceanu in 1852.
Letopisetul este precedat de o "Predoslovie" (o prefata) in care autorul isi va argumenta motivele pentru care a redactat aceasta opera.
Principalul argument ar fi acela ca urmasii trebuie sa cunoasca istoria predecesorilor. Totoda...