Unicornul si cerbul

Lucian Blaga este o lumina în care rasina româneasca a prins tonuri incandescente si a reflectat, în anume chip, sufletul ancestral pe fundalul cristalin al Universului.
Natura în poezia si folizofia lui Blaga, nu-i obiect estetic. Ea constituie doar o chemare într-u relevarea unui mister, care zace înscris îndaratul lucrurilor.Natura este textul;misterul relevat este duhul.Importanta dupa Blaga, nu-i plasticizarea naturii, ci deschiderea unui mister, punerea unei probleme, crearea dispozitiei contemplative, transcenderea din zonele imediatului în metafizic.
Tendinta poetului de a înscrie pe coordonate mitice aproape orice prezenta din universul sau prin integrarea faunei sale simbolice în tiparele mai generale ale imaginarului si transformarea ei într-o lume de semne si de valori emblematice
Cunoscut în toate marile mitologii, simbolismul animal respecta si la Blaga semnificatiile de baza pe care acestea le ofera.”Animalul, în calitatea sa de arhetip, reprezinta straturile profunde ale inconstientului si instimctului. Animalele sunt simboluri ale principiilor si fortelor cosmice, materiale sau spirituale”.
În ceea ce priveste viziunea lui Blaga, elementul animal va fi regasit numit adesea ca putere, ca forta elementara, solidara în aceasta cu energiile germinative ale vegetatiei.


În aceasta privinta, putem regasi o asemanare între R.M.Rilke care afirma ca într-o lume care doar pentru om este distanta si separatie, animalul vede Totul si în acest Tot pe sine, pururea mântuit, privirea lui fiind pura si deschisa spre marele univers, curgerea timpului neexistând pentru el deoarece el traieste în eternitate:
„Subt echinox de toamna sinilie
Bat pasarile-a zbor si a zadarnicie,
parc-ar simti în ele ca un har
ce le-nalta cîndva prin basmul tertiar”
O imagine stilizata de o mare prospetime, hieratica în solemnitatea ei, ofera poemul „Lumina din lumina”:
„În mijlocul diminetii sta taurul neînjunghiat.
Sapâneste un câmp.Luceste ca o castan