Lucian Blaga
S-a nascut la 5 mai, 1895, în satul Lancrãm, Alba; fiul preotului Isidor Blaga.
Studiile:
ªcoala primarã la Sebeº, gimnaziul ºi liceul la Braºov (liceul Andrei Saguna) ºi la Sibiu Seminariul Teologic. Din 1917 studiazã filozofie la Viena, unde-ºi ia ºi doctoratul. Revenind în þarã intrã-n publicisticã , fiind redactor la Cultura din Cluj, ºi la Banatul la Lugoj.
Din 1926 intrã în diplomaþie, fãcând parte din corpul diplomatic românesc din Varºovia, Viena, Praga, Lisabona ºi Berna. Paralel elaboreazã o valoroasã operã politicã ºi filozoficã, recunoscutã prin intrarea în Academie în 1937. Cu acest prilej rosteºte discursul de recepþie Laudã satului românesc. În 1938 este numit profesor universitar la catedra de filozofie a universitãþii din Cluj. Dupã instalarea regimului comunist, considerat idealist ºi refuzând sã falsifice filozofia prin prisma materialismului dialectic, refuzând sã-ºi renege concepþia, Blaga este înlãturat de la catedra universitarã, devenind simplu bibliotecar la Biblioteca din Cluj.
Opera:
Poet ºi filozof, Blaga este creatorul unui sistem filozofic propriu, original.
I. Poezia
Poemele luminii (1919)
Paºii profetului (1921)
În marea trecere (1924)
Lauda somnului (1929)
La cumpãna apelor (1933)
La curþile dorului (1938)
Nebãnuitele trepte (1943)
Postum: Poezii (1964) - grupeazã creaþiile din ultima perioadã a vieþii
II. Filozofie:
Trilogia cunoaºterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor, Trilogia cosmologicã
III. Dramaturgia:
Zamolxe, Meºterul Manole, Tulburarea apelor, Cruciada copiilor, Anton Pann, etc.
IV. Aforizme, cugetãri, mãrturisiri:
Pietre pentru templul meu, Viscobolul, Elanul insulei
Universul poetic blagian
Poezia lui Blaga reprezintã un moment de elevaþie a lirismului românesc. Faþã de marele sãu înaintaº, Eminescu, pasionat de filozofie, care a nuanþat ºi a versificat idei filozofice, Blaga este primul poet filozof, autor al unui sistem de filozofie propriu, original.
Legãtura dintre poezie ºi filozofie este indisolubilã. Astfel poezia nu poate fi înþeleasã fãrã o necesarã raportare la aspecte ale sistemului sãu filozofic. Concepþia filozoficã la rândul ei este exprimatã într-o formã poeticã metaforicã.
Apariþia lui Blaga în climatul literar interbelic i-a contrariat pe contemporani, care nu ºtiau unde sã-l plaseze: printre tradiþionaliºti sau printre moderniºti. Criticul literar Eugen Simion remarca capacitatea lui Blaga de a fi în acelaºi timp modern ºi de a pãstra legãtura cu fondul arhaic, mitic, ancestral. Poetul însuºi s-a încadrat alãturi de Brâncuºi într-un tradiþionalist metafizic.
Lucian Blaga e mut ca o lebãdã.
În patria sa
zãpada fãpturii þine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în cãutare
în mutã, secularã cãutare
de totdeauna,
ºi pânã la cele din urmã hotare.
El cautã apa din care bea curcubeul.
El cautã apa,
din care curcubeul
îºi bea frumuseþea ºi nefiinþa.
În formaþia spiritualã a lui Blaga au jucat un rol important urmãtoarele factori:
a). Un contact timpuriu cu lumea satului ºi cu spiritualitatea popularã: eu cred cã veºnicia s-a nãscut la sat: Sat al meu, ce porþi în nume
sunetele lacrimei,
la chemãri adânci de nume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume ºi potecã patimei.
Spre tine cine m-a-ndrumat
din stãfund de veac,
în tine cine m-a chiemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fãrã leac.
b). Un factor important la devenirea viitorului poet l-a reprezentat contactul cu filozofia indianã. De aici a reþinut teme, motive, idei: tema timpului infinit, tema trupului ca închisoare a sufletului, somnul ºi tãcerea, ca modalitãþi de atingere a absolutului.
c). Contactul cu filozofia germanã, ºi mai ales cu expresionismul german. Multe elemente expresioniste pãtrund în opera lui Blaga (mai ales în dramaturgie): oroarea de oraº, faþã de binefacerile civilizaþiei moderne, regresiunea spre vegetal, beþia vitalistã, cultul primitivului, al miticului ºi al arhaicului.
Poezia lui Blaga se constituie mai ales pe metaforã, care închide de cele mai multe ori o problematicã existenþialã. Primul poet român, care impune definitiv în lirica româneascã versul liber.
Primul volum: Poemele luminii - 1919
Metafora centralã a volumului este lumina. Tânãrul poet oscileazã între instinct ºi idee, trãire ºi meditaþie. Predominã elanul vital, beþia vitalistã, care tinde sã depãºeascã limitele condiþiei umane pentru a se contopi cu cosmosul Lumina are mai multe semnificaþii; astfel ea înseamnã originea vieþii:
Lumina ce-o simt nãvãlindu-mi
în piept minunato
e poate cã ultimul strop din
lumina creatã în ziua dintâi
În poezia Vre...