George Bacovia
Universul poeziei
Acest univers al poeziei este inclus în volumele “Plumb” 1916, “Scânteie galbene” 1926, “Comedii în fond” 1936, Stante burgheze” 1946 si “Poezii” 1956. Urmarind opera lui Bacovia vom constata ca avem de a face cu o opera autentica si originala. El marturisea “mi-a placut în arta sa urmaresc o problema. Desi am citit în tinerete Rebo Baudelaire si altii n-am simtit sufletul românesc vibrând lânga ei. Alt neam, alta vârsta. Noi trebuie sa ne straduim pentru originalitatea noastra. Sa devenim o fiinta organica, nu paraziti sau maimute”. Totusi Bacovia va recunoaste influenta lui Baudelaire, Rollinat, Urlaine si Edgar Allan Poe în versurile unor poezii ca “Sonet” sau “Finis”. Acesti poeti îl influenteaza prin gustul pentru oribil, nevroze, iubirea morbida, culoarea si sunetul care creeaza sugestia. Din literatura româna Bacovia este prevestit de Ion Paun Pincio si Macedonski prin motivul ploilor, al noptilor, al corbilor, prin folosirea instrumentelor muzicale si predilectia pentru imagini muzicale. Bacovia aduce o tonalitate noua în lirica româneasca. În poezia lui domina cerul de plumb apasator, orizontul închis, strabatut de corbi, abatoare, ospicii, toamna galbena, macavrul (macabrul).
Temele poeziei bacoviene sunt:
1.) Existenta cotidiana (de fiecare zi, obisnuita) este la el un pustiu launtric, care anticipeaza sfârsitul. Camera în care traieste poetul este plina de fantasme, care îl înspaimânta. Ca dovada poeziile “Gri”, “Singur”:
“Si ninge-n miezul noptii glacial...
Si tu iar tremuri, suflet singuratic,
Pe vatra-n para slaba, în jaratec,—
Încet cad lacrimi roze, de cristal.”
2.) Infernul citadin. Orasul este la Bacovia un târg de provincie cu ulite desfundate, cu care marunte, cu noroi, cu dezolare:
“Prin mahalali mai neagra noaptea pare
Sivoaie-n care triste inundara
Si auzi tusind o rate-n sec, arama
Prin ziduri vechi ce stau darâmate.”
(“Sonet”)
Este un oras cu cârciumi pline de disperati “Seara trista”. La marginea orasului bacovian e abatorul, un adevarat câmp de executie “tablou de iarna”. Orasul are parcuri în descompunere “Decor”, “În parc”, iar în aceste parcuri cânta fanfara militara “Fanfara”. Este un oras cu copii bolnavi “Moina” si în acest oras noaptea nu mai stârneste emotii.
3.) Natura la Bacovia este prezenta pron anotimpurile preferate care sunt toamna si iarna. Dintre fenomenele naturii frecvente sunt ploaia, vântul, zapada. Asa avem în poeziile “Pastel”, “Spre toamna”, “Nervi de toamna”, “Ploua”:
“E toamna, fosnete somn…
Copacii, pe strada, ofteaza;
E tuse, e plânset, e gol…
Si-i frig, si bureaza.”
(“Nervi de toamna”)
4.) Sentimentul mortii. În orasul bacovian se înmultesc decesele, poetul ajunge sa se considere si el un cadavru, cum se întâmpla în poezia “Renuntare”:
“Se uita-n gradina noastra
Luna alba, moarta —
Plumb, — corpul meu cazu
Pe banca de piatra.”
5.) Erosul este prezenta în poezia lui Bacovia. Casa iubitei este pentru poet adapost ca si în poezia “Decembrie”.
Coloristica poeziei baciviene
Influentat într-o oarecare masura de simbolistii francezi Bacovia îsi exteriorizeaza impresiile prin corespondente muzicale folosindu-se de variate tonuri de culoare. Una dintre culorile preferate este negru, prin care se realizeaza o atmosfera de infern. Avem poezia “Negru” în care se gasesc alaturate sicrie metalice, ase si negre, flori carbonizate, vesminte funerare. Nu numai lumea materiala este simbolizata prin negru ci si lumea sentimentelor. În acest decor învaluit în negru tristul Amor are penele carbonizate. Uneori negru apare în contrast cu albul creând un decor de doliu funerar. Dovada poezia “Decor” în care:
“Copacii albi, copacii negri
Stau goli în parcul solitar
Decor de doliu funerar
Copacii albi, copacii negri.”
Alaturi de negru Bacovia foloseste violetul. În amurgul de toamna violet plopii îi par poetului niste “apostoli în odajdii violete”. Pâna si frigul în imaginatia sa are culoarea violetului în “Plumb de iarna”. Ca sa transcrie sentimentul tristetii sfâsietoare poetul îi asociaza violetului galbenul:
“În toamna violeta
Pe galbene alei
Poetii tristi declama
Lungi poeme.”
Galbenul este la Bacovia culoarea maladivului (bolii) si a mizeriei:
“Si noaptea se lasa
Murdara si goala
Si galbeni trec bolnavi
Copii de la scoala.”
(“Moina”)
Rosul când apare incidental în poezia bacoviana este culoarea ftizici (tuberculoza) si e figurat prin sângele tuberculatilor “al atacatilor”. Într-un amurg bolnav, însângerat frunzele curg de pe ramuri ca “lacrimi mari de sânge”. Tot de sânge pare lacul si luna.
Peste acest peisaj colorat când în gri, când în fumuriu de plumb, când în galben, negru, violet Bacovia aseaza vietil...