Unul din cele mai valoroase romane sadoveniene, inspirat din mediul pastoresc, considerat a fi o urmare a actiunii baladei „Miorita”, are o actiune complexa ce reflecta o societate cu tot ceea ce are specific. Alaturi de „Neamul Soimarestilor”, „Fratii Jderi”, „Nicoara Potcoava” si multe altele, „Baltagul” completeaza seria capodoperelor sadoveniene.

Romanul este opera epica in proza de mare intindere cu actiune complexa care se desfasoara pe mai multe planuri in care intalnim un numar mare de personaje (principale, secundare, episodice).
Actiunea romanului prezinta o lume cu specificul ei, viata oamenilor este profund ancorata in traditii si obiceiuri stravechi. Nimic din ceea ce se petrece in lumea din afara nu pare sa tulbure ritmul vietii muntenilor de pe Valea Tarcaului.
De fapt, cele doua cuvinte de ordin in acest roman sunt „randuiala” si „semn”. Ca in orice opera epica se pot distinge momentele subiectului operei literare.

Expozitiunea romanului este ampla, autorul introducandu-l pe cititor in intimitatea sufleteasca a personajului principal feminin, Vitoria Lipan. Aflata pe prispa casei, ea toarce, dar sufletul este bantuit de neliniste. Gandurile ei sunt departe, pe urmele barbatului ei, Nechifor, plecat de multa vreme la Dorna sa cumpere oi. Intarziind mult mai mult ca alte dati, singuratatea este umpluta cu amintiri dragi legate de sotul ei (din amintirile femeii se va contura treptat chipul, dar si caracterul personajului absent completat pe parcursul calatoriei pe care o va face femeia). La petreceri, Nechifor obisnuia sa spuna o poveste cu talc despre randuiala data de Dumnezeu popoarelor, iar muntenilor sositi prea tarziu le-a daruit traiul pe varful muntiilor, sa fie veseli, sa aiba femei frumoase si iubitoare. Intr-adevar, asa se scurge viata in Magura Tarcaului, in familia instarita si oranduita a lui Lipan, oameni gospodari ce stiu sa infrunte greutatiile vietii.
In aceasta lume, Vitoria se orienteaza dupa „semne” care o fac sa actionez