Vant strain
de Tudor Arghezi

comentariu prelucrare
Alexandra-Andreea STANESCU, Cls. a VI-a A
Scoala Generala nr. 3 „Nicolae Titulescu” Bucuresti
Mar. 2001


Tema
Poezia "Vant strain", care face parte din volumul "Hore" al lui Tudor Arghezi înfatiseaza un tablou de natura în care este protagonist vantul "personificat". Plin de miscare, acest element al naturii este privit dintr-o dubla perspectiva: de prieten si de dusman al omului. Accentul cade pe ipostaza de adversitate, de dusmanie a vantului, a carui forta surprinzatoare poetul o hiperbolizeaza.
Daca vantul este principala componenta a acestui tablou de natura, accentul cade pe latura nebanuita, dusmanoasa a acestuia. Vantul "strain" se arata ostil omului, forta lui dezlantuita zdruncina echilibrul naturii si înspaimanta. Poetul încearca sa zugraveasca aceasta forta necunoscuta, ascunsa a stihiilor naturii, care rascolesc si ameninta întreg universul. Chiar forma nearticulata a substantivului contine în ea aluzia la o ipostaza mai putin cunoscuta omului, accentuata de epitetul "strain" pe care poetul o prezinta într-un tablou tumultuos.
Prima parte contureaza imaginea prietenoasa a vantului integrata într-un tablou
calm de natura campeneasca. Vantui "mic" si bland ("bun") este un prieten al omului, îl ajuta (epitetele personificatoare sunt sugestive). Caracterul benefic al acestuia îl surprinde poetui printr-o enumeratie de activitati din universul rural: "ma cruta", "Merge-ncet dupa caruta", "mana boii", si-i "dejuga la popas". Printr-o expresiva metafora poetul îl numeste considerandu-l copilul cel bun al taranului: "E copilul nostru bun". Ca un fiu ascultator, el îl ajuta pe taran în muncile sale, însotind caruta, manand sau dejugand boii, sau în treburile gospodaresti: "Sufla-n foc si în ceaun". Toata aceasta succesiune de imagini este o expresie a comuniunii omului cu natura, subliniata si de utilizarea adjectivului posesiv "nostru". El îsi arata firea calma si domoala sugerata prin epitetele ce caracteriz