IARNA
de V. Alecsandri
Aprecieri despre autor si opera
V. Alecsandri a fost cel mai mare poet al romanilor pana la Eminescu, caruia ii recunoaste superioritatea:
“La rasaritu-i falnic
Se-nchin-al meu apus.”
Eminescu recunoaste, si el, meritele bardului de la Mircesti pe care-l numeste “acel rege-al poeziei, vecinic tanar si ferice”.
Cele mai frumoase creatii ale lui sunt pastelurile inspirate din natura si din peisajul Mircestiului.
Titu Maiorescu formuleaza o definitie a pastelului, in studiile sale critice: “Pastelurile sunt un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, cateva idile, toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturei, scrise intr-o limba asa de frumoasa incat au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste”.
Legate de artele plastice ce, cum o indica chiar numele speciei (pastelul fiind un desen in creion moale, usor colorat), aceste poezii manifesta preocupare pentru satisfacerea unor exigente specifice: compozitie, colorit, echilibru.
In “Pasteluri”, Alecsandri surprinde viziunea anotimpurilor asociata cu calendarul muncilor agricole: “Iarna”, “Gerul”, “Viscolul”, “La gura sobei”, “Oaspetii primaverii”, “Noapte de primavara”, “Dimineata”, “Plugurile”, “Cositul”, “Rodica”, “Concertul din lunca”, “Lunca din Mircesti”.
Epitetele cromatice predomina in pastelurile poetului, ele imbinandu-se armonios.
Comentariul poeziei “Iarna”
In poezie este sugerata o atmosfera apasatoare, poetul simtindu-se amenintat de iarna care-si cerne la nesfarsit zapada. O analiza stucturalista a poeziei, va pune in evidenta, la fiecare nivel, sentimentele poetului, subliniind elementele peisajului de iarna.
a). La nivel poetic sau sonor:
constatam o mare frecventa a vocalelor deschise “a”, “e”, “o” care sugereaza o atmosfera plina de lumina alba;
consoanele sonore frecvente sunt “z” si “g”: “zbor”, “zapada”, “vazduh”, “ninge”, “argintie”, care imprima o anume solemnitate (grandoare, maretie) peisajului;
Masura versului de 16 silabe confirma amploarea tabloului realizat de poet.
La nivel morfosintactic poezia pune in evidenta un mare numar de substantive in comparatie cu numarul verbelor.
In prima strofa, de pilda, sunt trei verbe care sugereaza miscare si paisprezece substantive care sunt insotite de determinari substantivale sau adjectivale: “nor de zapada”, “fluturi albi”, “umeri dalbi”, “roi de fluturi”, “fior de gheata”, “cumplita iarna”.
Prezenta substantivelor pune in evidenta caracterul descriptiv al poeziei.
In ultima strofa insa, unde poetul nu va mai face descriere, atmosfera capatand o oarecare inviorare, verbul se intalneste (ca element de miscare) mai mult: “inceteaza”, “straluceste”, “dezmiarda”, “fug”, “duce”, “rasuna”, ca si adverbul predicativ “iata” si epitetul verbal “voios”.
Fraza este ampla, cu dezvoltari apozitionale: “Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada”, “Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada”.
Sub aspect lexical, textul poetic nu prezinta particularitati deosebite.
Cateva cuvinte cu parfum arhaic “dalbi”, “prevede”, “clabuci”, si doua forme regionale “za”, “zurgalai” dau o nota pitoreasca poeziei, de altfel sobra in limbaj.
Cuvintele apartin mai multor sfere semantice, dintre care cea mai bine evidentiata este aceea care sugereaza cuvintele in jurul notiunii “zapada”: “fulgi”, “gheata”, “ninge”, “zale argintie”, “ninsoare”.
Toate acestea sugereaza albul zapezii, intarind elementele de peisaj hibernal.
Multe cuvinte sunt folosite cu sensul lor propriu, dar si mai multe cu sens figurat: “iarna cerne”, “troiene calatoare”(norii), “umeri dalbi”(ai tarii), “tara se imbraca cu zale”, “satele perdute”.
Analiza sistemului de imagini ne conduce spre concluzia ca poezia este o descriere a unui peisaj de iarna.
Ca in orice descriere vor domina substantivele, insotite de adjective cu valoare stilistica de epitet: “cumplita iarna”, “lungi troiene calatoare”, “fluturii albi”, “umeri dalbi”, “zale argintie”, “mandra tara”, “soare rotund si palid”.
Pentru sporirea efectului poetic accentul cade uneori pe adjectiv, fiind creata astfel inversiunea: “cumplita iarna”, “mandra tara”, “lungi troiene”, “doritul soare”.
O suita de personificari fae imaginile – de cele mai multe ori vizuale – deosebit de plastice: iarna cerne norii, fulgii raspandesc fiori de gheata, tara se imbraca cu o zale argintie, norii fug, soarele dezmiarda oceanul de ninsoare.
Pentru a sugera abundenta zapezii, poetul recurge la repetitii, fie a verbului “ninge”, fie a adjectivului “alb” ceea ce face ca impresia de alb sa domine: “ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara” si “fluturii albi”, “tot e alb”, “fantasme albe”, “clabuci ...