Versuri
G. Bacovia este considerat “unul dintre marii precursori” ai poeziei moderne (N. Manolescu); poetul s-a afirmat cu precadere insa in mediul simbolist, in care isi afirma propriul eu: ”se simte strain nu numai de lume, dar si de sine insusi”. (N. Manolescu)
“Plumb” a fost publicata in revista “Versuri”, fiind semnata George Andoni; a fost inclusa apoi in vol. “Plumb” (1916).
Compozitional, discursul liric se organizeaza pe doua planuri: exterior (“sicriele de plumb”, “flori de plumb”, “cavou”, “coroanele de plumb”) si interior(“…amorul meu de plumb”, “…si-am inceput sa-l strig”). De fapt, primul catren sugereaza planul exterior, iar al doilea catren - pe cel interior.
Cuvantul-cheie al poeziei este “plumb”, care apare de trei ori in fiecare strofa si care, in acelasi timp, reprezinta titlul. Substantivul ”plumb” are drept corespondent in natura un metal cenusiu, greu, care sugereaza apasarea sufleteasca, monotonia, angoasa eului liric ce se simte captiv intr-o realitate confuza, apasatoare, ostila (realitatea exterioara se reflecta in cea interioara si invers).
In textul poeziei predomina ”semen” cu relevanta la nivelul sugestiv. Astfel, cele mai multe verbe (“dormeau”, “stau”, “atarnau”) sunt la timpul imperfect, un timp durativ, ce sugereaza neimplinirea si aspiratia permanenta spre un final eliberator.
Atrage atentia verbul “dormeau”, din inceputul poeziei care are ca sensuri constative evadarea din realitate si moartea. De altfel, intregul univers liric bacovian se plaseaza sub semnul somnului, vazut ca o realitate incerta intre viata si moarte. In primul catren, verbul se afla la persoana a III-a plural, cu valoare generalizatoare si este asociat cu adverbul “adanc” (conotatia mortii), iar in al doilea catren, verbul este folosit la persoana a III-a singular, asociat cu epitetul “intors” (conotatia esecului), este evidenta reflectarea realitatii interioare in cea exterioara si invers.
Sintagma “stau singur” simbolizeaza solitudinea eului liric, golul