Noaptea, cind stelele se leaga de pamint cu ploi de raze , cind totul in jur se incarca cu si mai multa taina , cind orga serii vibreaza si isi urca orele , eu ramin singura si meditez . Gindul ma poarta departe … departe … Visez … In melancolia clarului de luna simt lunecarea nocturna a soaptelor .
Am scapat din miini cel mai frumos colt al lumii care mi-a zimbit pentru prima oara, spargindu-se in mii de firisoare argintii . Acum incerc sa le unesc si ma doare tot corpul de atita truda ce-mi aduce fericirea . Cit de bine e sa fii fericit, dar universul incearca noi
schimbari , rotindu-se in nestirea infinitului ... Si eu incerc numai suferinta , asteptare , dor ... Timpul trece si eu ramin , cautind aceeasi suferinta . De ma gindesc un pic mai bine, imi dau seama ca nu sunt decit un firicel de colb straveziu, orbit de sentimente ce bintuie strazile si caile ascunse ale fiintei fara un scop anume . Da ! Asta sunt eu . O particula infinita din maretul univers ce alearga aiurea , cade , se ridica , vuieste mai tare ca vintul ... cauta . Ce cauta ? Ce caut eu ?

...

Dupa atita drum parcurs ma opresc o clipa . Unde ma aflu ? O voce calda , dar trista imi sopteste :
,, Esti tu . ”
Mai fac doi pasi in cautarea unui licar de lumina , dar nimic . E bezna totala , un intuneric sumbru si rece . Ametita de negura, cad . Simt cum cioburi de gheata imi sfirteca tot corpul , cum singele cald imi izvoraste din vene . Ce sa fie ? N-am de unde sa stiu . E negru peste tot . Ce culoare infricosatoare !
Incep sa cada incetisor picaturi grele de apa ... Nu stiu de unde , dar parca m-am trezit la realitate . Imi dezmiarda chipul , imi mingie obrajii cu o vraja ascunsa , parca le-ar fi mila de mine . Sa fie ploaie ? Dar de ce e asa rece si de ce picaturile de ploaie ma ranesc ?
Sunt dezorientata . Nu mai pricep nimic . Mi s-a soptit ca am patruns in adincul sufletului meu ... dar de ce arata atit de jalnic ? In asemenea hal a