Comentariu
“Viscolul” de V.Alecsandri

Textul apartine genului liric.Foloseste genul subiectivitatii al lumii interioare si isi exprima sentimentele.Prin limbajul artistic folosit,acest gen este prezent in totalitate, nemijlocit in text.Specia literara in care se incadreaza este pastelul, o descrire literara in versuri in care se prezinta un tablou de natura, un peisaj, cu ajutorul caruia poezia sugereaza trairile poetului.
Compozitional, pastelul se compune din patru catrene in care poetul surprinde stihia hibernala numita “crivat”, in care isi face aparitia dinspre “meaza noapte”, “ca un balaur cu carnea zbarlita in vartejuri albe”, spulberand zapada pana in “ceruri”.
In prima strofa imaginile vizuale sunt rare si monocromatice, un loc important ocupandu-l cele intens auditive,indeosebi onomatopeele, realizate prin repetitie : “vajaie ca vijelia”.Este un procedeu clasic, in lirica pastilista a autorului, cum clasic este si procedeul enumerarii unor complemente circumstantiale de loc, prin care se unifica spatiul orizontal cu cel vertical intr-o singura dimensiune-cea a zapezii nesfarsite.Celebra hiperbola a “oceanului de ninsoare” din pastelul “Iarna”, apare aici in varianta “valurilor albe”, care se succed intr-un iures ametitor, formand un lung troian pana la nori.Comparatia din finalulstrofei intai este original.Printr-un dublu epitet (cromatic si caloric), poetul identifica o subtila asemanare intr-o opozitie aparent totala: troienele miscatoare sun aidoma nisipurilor dese risipite in “pustiul african”.
Strofa a doua sparge imaginea statica, viata facandu-si simtita prezenta. Lumea vie icepe lupta cu viscolul: lupii suri, formand pete inchise si miscatoare pe albul imaculat; urletele lor infioara “turmele” care tremura adulmecand primejdia; corbii isi precipita zborul “luati de vant”; iar rachitele se apleaca lovindu-si crengile rupte de pamantul inghetat.
Strofa a treia prezinta imaginea vietatilor care raspund crivatului ucigator intr-un cos de glasuri a