Viziunea regizorului

Specie a genului dramatic, scrisa pentru a fi pusa în scena si cu intentia clara de a stârni râsul, aceasta capodopera a lui Caragiale (jucata la Teatrul National din Bucuresti la 13 noiembrie 1884), este o comedie de moravuri care surprinde necinstea în viata de familie si în cea de politica ,,în capitala unui judet de munte, în zilele noastre”, de fapt cu ocazia unor alegeri parlamentare (din 1883).
Structurata, dupa desfasurarea actiunii, în patru acte, cu un total de 44 de scene, comedia se remarca prin unitate (compozitionala) datorita textului literar propriu-zis sub forma de dialog (replici ale personajelor) sau monolog, la care se adauga indicatiile autorului în stil indirect (metatext) în paranteze. Subiectul are structura clasica pe cele cinci momente, exista un conflict principal si altele secundare (iar mesajul este transmis atât prin textul literar cât si prin viziunea regizorului, prin jurul actorilor si efecte scenice).
Specific lui Caragiale, conflictul dramatic, intriga de la care se dezvolta o actiune cu final fericit, se situeaza în afara textului, a firului epic si înseamna pierderea unei scrisori de dragoste a prefectului judetului, Stefan Tipatescu pentru Zoe, amanta sa, dar sotia lui Zaharia Trahanache important om politic al orasului.
Expozitia din actul I, scenele I-II sub forma dialogului prinvind organizarea alegerilor între prefect si politaiului Pristanda, precum si a monologului acestuia despre propria sa ,,misie”, aduce la cunostinta lui Tipatescu si publicului ca scrisoarea pierduta (care explica si titlul) a ajuns la Nae Catavencu, tipul demagogului ambitios, îngâmfat, agresiv, liderul opozitiei; acesta stie s-o foloseasca cum o demostreaza desfasurarea actiunii, pâna în actul al III-lea.
Mai întâi, Catavencu îl santajeaza cu publicarea scrisorii pe ,,neica” Zaharia si pe Zoe. Tipatescu afla, se nelinisteste, îl mobilizeaza pe Ghita, dar toata agitatia îi pune în actiune si pe Farfuridi si Brânzovenescu, un