Zalmoxis si imortalizarea


Herodot declara ca getii „sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci.(…) Ei se cred nemuritori (…) credinta lor este ca ei nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis, o fiinta divina.”
„Aceiasi traci, altadata, când tuna si fulgera, sloboda sageti în aer împotriva cerului, amenintându-l pe acest zeu: caci ei nu cred ca exista vreun alt zeu decât al lor.”
Zalmoxis ar fi fost un vechi sclav al lui Pitagora. „Apoi, câstigându-si libertatea, ar fi dobândit avutie multa si, dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viata de saracie crunta si erau lipsiti de învatatura, Zalmoxis acesta (…) a pus sa i se cladeasca o sala de primire unde-i gazduia si-i ospata pe cetatenii de frunte; în timpul ospetelor, îi învata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii lor în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. În tot timpul cât îsi ospata oaspetii si le cuvânta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamânt. Când locuinta îi fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor, unde statu ascuns timp de trei ani. Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort. În al patrulea an se ivi iarasi în fata tracilor si asa îi facu Zalmoxis sa creada în toate spusele lui. Iata ce povestesc (elevii) c-ar fi facut el. Cât despre mine, nici nu pun la îndoiala nici nu cred pe deplin cele ce se spun despre el si locuinta lui de sub pamânt; de altfel, socot ca acest Zalmoxis a trait cu multa vreme mai înaintea lui Pythagoras;”
Getii „se credeau nemuritori (…) caci credinta lor e ca nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis”. Ritualul consacrat acestuia presupunea trimiterea la fiecare patru ani a unui sol însarcinat sa-i comunice zeului „ceea ce doresc în fiecare împrejurare”. Câtiva barbati tineau cu vârful în sus trei sulite si cel desemnat prin tragere la sorti era aruncat în aer; c