Evenimente importante din istoria astronomiei


De obicei se afirma ca astronomia este una din cele mai vechi stiinte. Se mai mentioneaza ca începuturile astronomiei ar data din epoca culturii asiro-babiloniene, care înflorea în Mesopotamia, cu circa 3 - 4 000 de ani î.e.n. Cercetari relativ recente considera acest început al astronomiei în negura preistoriei, în perioada când omul de Cro Magnon, un veritabil “homo sapiens”, venea sa înlocuiasca omul de Neanderthal. Este aproximativ anul 35 000 î.e.n., din care par sa dateze o serie de oase pe care erau gravate fazele Lunii. În realitate credem ca începuturile astronomiei sunt si mai vechi, ele putându-se situa în momentul aparitiei pozitiei bipede la om, ceea ce i-a permis sa vada si sa observe CERUL.
Date mai sigure, bazate pe înscrisuri, avem din epoca marilor civilizatii indo-europene, în special al civilizatiei antice grecesti. Daca am cauta sa exemplificam cu nume ilustre unele realizari ale astronomiei elenistice, nu putem sa nu citam pe unii din marii sai filosofi. Astfel, Tales din Milet (sec. VII - VI î.e.n.) era considerat si iscusit astronom. Un alt nume celebru este cel al lui Pitagora (c. 560 - c.500 î.e.n.), care denumeste cerul COSMOS si declara ca Pamântul are forma sferica. Parmenide din Eleea (c.540 - 450) care, dupa Teophrast, ar fi sustinut si el teoria sfericitatii Pamântului, ar mai fi afirmat, dupa cum mentioneaza Plutarh, ca “Luna miscându-se în jurul Pamântului ilumineaza noptile cu o lumina împrumutata”.
Viziuni si conceptii aproape de realitate a sustinut si Democrit din Abdera (460 - 360 î.e.n.), care nu numai ca a preconizat existenta atomilor, dar a si interpretat corect aspectul albicios al Caii Lactee, prin prezenta a nenumarate stele slabe pe care ochiul omenesc nu le poate distinge, fapt ce a putut fi confirmat dupa circa 2 000 de ani prin primele observatii telescopice ale lui Galilei.
Timp de 2 000 de ani cunostintele despre Univers si astrele ce-l populeaza s-au acumula