Radioastronomia
Radioastronomia este o ramura a astronomiei . Ea studiaza obiectele ceresti cu ajutorul radioundelor emise de acestea . Radioastronomia a luat fiinta în 1931 când în urma cercetariilor initale pentru originea diferitior paraziti radio a fost identificata radiatia radio a Caii Lactee . În 1942 s-a descoperit radiatia radio a Soarelui , iar în 1946 a fost descoperita prima radiosursa cereasca .
Primii astronomi urmareau cerul cu ochiul liber . În secolul al XVII-lea au fost inventate instrumentele optice : luneta si telescopul . Primul care a folosit luneta pentru a observa cerul a fost italianul Galileo Galilei . Primul telescop a fost realizat în 1961 de Isaac Newton . Astazi , cel mai frecvent astrii nu sunt observati în mod direct .
Fotografierea stelelor este folosita de la sfarsitul secolului al XIX-lea . Fata de ochi aceasta are un mare avantaj : o placa sau o pelicula fotografica acumuleaza putin câte putin lumina primita . Dupa mai multe ore de expunere se pot fotografia astrii mai putin luminosi . Dar placa sau pelicula degajata nu înregistreaza decât o foarte mica parte din lumina degajata . Acesta este motivul pentru care astazi sunt preferate aparate electronice mult mai sensibile . Imaginea apare pe un ecran în apropierea unui telescop sau la mii de km de acesta .
Ochiul si instrumentele optice sunt sensibile la lumina . Însa astrii emit si radiatii invizibile : unde radio , infrarosii , ultraviolete , raze x , raze gama . Astrii cei mai reci emit îndeosebi radiatii infrarosii ; cei mai calzi sunt surse puternice de raze x si ultraviolete . Undele radio sunt captate de la sol cu ajutorul radiotelescoapelor . Celelalte radiatii sunt mai mult sau mai putin oprite de atmosfera .
În medie , 77% din energia radiatiei electromagnetice solare interceptate de sisemul Pamânt-atmosfera reprezinta energia radiatiei reflectate la niveleul superior al atmosferei iar restul receptionata la suprafata Pamântului . La Pamânt ajung numai radiatiile care nu sunt absorbite sau reflectate de atmosfera Pamântului . Radiatiile care ajung pe Pamânt se situeaza în domeniile de frecventa care constitiue “ferestrele atmosferei” . Radiatiile electromagnetice cu lungimile de unda cuprinse între 300 si 750 mm ( radiatiile vizibile sau optice ) nu sunt absorbite în atmosfera si ajung la suprafata Pamântlui . Tot în acest domeniu pentru 2 , 3 , 5 , 10 si 22 mm exista înca 5 ferestre foarte înguste . Radiatiile hertziene cu lungimea de unda cuprinsa între 1 cm si 30 m constituie fereastra hertziana sau fereastra radio . Radiatiile hertziene cu lungimea de unda mai mare de 30 m sufera reflexia pe ionosfera .
Cu excepia câtorva planete care au fost vizitate de sonde spatiale , tot ceea ce stim despre astrii se datoreaza luminii si celorlalte radiatii emise de astrii care ajung pâna la noi . Pentru aceasta astronomii au pus la punct instrumente specializate de studiere a luminii . Spectroscopul , de exemplu a permis studierea luminii emise de stele si reflectate de planete . Când lumina trece printr-un spectroscop , se obtine o banda în culorile curcubeului , strabatuta de dungi stralucitoare numita spectrul corpului . De asemenea asronomii folosesc spectrografe pentru a fotografia direct spectrele attrilor pe care îi tin sub observatie . Fotometrul permite masrarea intensitatii luminii primite de la astrii si deducerea temperaturilor .
Luneta si telescopul au în componensa lor un tub în care se afla un sistem optic numit obiectiv , care este orientat spre cer . Obiectivul este diferit pentru fiecare obiect în parte : cel al lunetei este format dintr-o lentila de sticla iar cel al telescopului este o oglinda în care se reflecta razele luminoase . Punând ochiul în spatele unui fel de lupa , ocularul , observam direct imaginea obtinuta . În plus o putem fotografia sau chiar înregistra si analiza cu ajutorul aparatelor electronice .
Performantele unui instrument astronomic depind de dimensiunile obiectivului : cu cât acesta este mai mare cu atat capteaza razele unor obiecte mai putin luminoase ; în plus un obiectiv cu diametru mare înlesneste separea unor puncte luminoase apropiate si observarea mai multor detalii . Pentru aceasta astronomii folsesc telescoape dotate cu oglinzi imense . Acestea sunt instalate în locuri înalte cum este varful Mauna Kea , din Hawaii , aflat la o înaltime de peste 4000 m .
Undele radio sunt captate la sol cu ajutorul telescoapelor speciale nimite radiotelescoape . Oglinda acestora nu mai este o piesa optica ci o suprafasa metalica de dimensiuni mult mai mari (în general cu un diametru intre 10 si 25 m) . Intensitatea undelor radio este atât de slaba , încât este necesara amplificarea lor inainte de a fireceptate si studiate . La fel ca în optica , instrumentele cele mai performante sunt cele care au cea mai mare suprfata de captare . Desigur este imposibila construirea unor radiotelescoape gi...