Omul de rând din cadrul poporului are o dragoste profundă faţă de natura care îl înconjoară. Ştie, simte că este parte a naturii. Nu există nici o limbă care ar putea concura cu frumuseţea naturii. Când vedem lucrurile naturii care ne înconjoară pe acest pământ simţim că avem parte de un miracol. Dar ca şi oameni creştini – ştim că miracolul nu este spontan. Noi nu ne închinăm în faţa naturii, aşa cum au făcut multe religii, pentru că ştim că este un Creator Divin, care susţine natura. De aceea când omul credincios vede frumuseţea naturii se închină în faţa Creatorului.
Apoi Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. Omul are porunca de a lucra şi de a păzi natura.. Şi darul este foarte preţios pentru că ne arată dragostea lui Dumnezeu..
Ştim că în faţa lui Dumnezeu trebuie să dăm socoteală pentru lucrurile făcute şi pentru lucrurile primite. Trebuie să dăm socoteală şi pentru darurile primite ca viaţa, familia, copiii şi nu în ultimul rând natura.