Comportarea genelor. Echilibrul Hardy-Weinberg

Experimentele desfasurate de W. Johannsen cu specii pure ale Phaseolus vulgaris au permis distinctia între genotipul si efectele mediului înconjurator asupra genotipului care conduc împreuna la propagarea specifica a fenotipului unui organism. Chiar daca variatiile cauzate de mediul înconjurator pot conduce la diferente doar fenotipice ale unei “linii pure” o selectie cu astfel de linii ar trebui sa fie neafectata. Aceste experimente au fost conditii esentiale pentru evaluarea teoretica si statistica a frecventei alelelor în interiorul populatiilor.

O preconditie importanta în atingerea rezultatelor de reproductibilitate este folosirea unor surse definite de material. Linii genetice pure nu sunt întotdeauna la îndemâna de la început.

Complet independente de încercarile despre care am vorbit pâna acum sunt studiile lui danezului W. Johannsen care a studiat variabilitatea fasolei frantuzesti (o varietate de Phaseolus vulgaris). Numeroase linii pure care difera în anumite caracteristici cum este diferenta de marime, exista obligatoriu în aceasta varietate ce se autopolenizeaza. Aceste diferente sunt determinate genetic si devin astfel un element al genotipului. Dar pentru un numar de motive cum ar fi, de exemplu, pozitia pastaii si diferentele rezultate din aprovizionarea cu substante asimilate si cu alte nutrimente produc fiecarei plante sa creasca în proportii diferite. Distributia aceasta este cauzata de factori externi reprezentând un element al fenotipului care este obtinut prin combinarea unor caracteristici ereditare cu factorii de mediu.

Johannsen a ales cel mai mic si cel mai mare tip de pastaie din variatia fenotipica a unei linii pure produsa prin cultivarea mai multor generatii pentru care nu a mai observat o schimbare a greutatii medii. O selectie în interiorul liniilor pure este fara efect (vezi tabelul). Bazat pe aceste descoperiri Johannsen a legat termenii genotip si fenotip.

Variatiile cauzate de med